0:00

Formaţii participante la festivalul „Steaua sus răsare”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Grupul de Datini din Tupilaţi

Face parte din Ansamblul folcloric ”Ciobănaşul”al Căminului cultural, iar membrii lui sunt gospodari din comună. ”Ei prezintă minunatele obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, care, pe la noi încă se mai păstrează”, ne spune Romică Leonte, păstorul grupului. ”În acest an ne prezentăm la festival cu un Alai de urători (buhaiul) apreciat ca cel mai vestit obicei. Acest moment cuprinde opt, nouă membri de urători de vârste diferite, toţi îmbrăcaţi în straie ţărăneşti, cu o recuzită bogată – bici, fluier, zurgălăi, buhai, corn. Jocul caprei, specific zonei Tupilaţi, cu melodie de joc, jocul ursului, grupul de colindători, care prezintă, prin cântec, obiceiurile care au loc în această lună, întregesc imaginea de sărbătoare românească. Pe lângă frumoasele obiceiuri de Anul Nou, portul tradiţional moldovenesc reprezintă cartea de vizită a Ansamblului”, completează cu mândrie Romică Leonte. Grupul de datini şi obiceiuri din Tupilaţi este înfiinţat în anul 1950, cu o perioadă de întrerupere, dar reactivat în anul 1990. Sub conducerea directorului căminului cultural din localitate, Romică Leonte, a obţinut peste o sută de diplome şi distincţii de participare la diferite festivaluri folclorice naţionale şi internationale. Cel mai recent, în perioada 14-16 decembrie, ansamblul a participat la unul din cele mai mari Festivaluri de iarnă din ţară, ”Crăciunul la români ” din Covasna, obţinând  Trofeul festivalului.

Ansamblul „Datina străbună” Piatra Şoimului

Formaţii participante la festivalul „Steaua sus răsare”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Grupul artistic activează în comuna Piatra Şoimului. Ansamblul coral de tradiţii religioase şi obiceiuri folclorice este coordonat de părintele Lucian Mocănaşu, cel care, ca un veritabil conducător spiritual, îndrumă sătenii spre păstrarea identităţii culturale a zonei. Din ansamblu fac parte în jur de şaptezeci de persoane. Femei şi bărbaţi, copii, tineri şi persoane în vârstă, oameni care au răspuns mereu cu dragoste la chemarea credinţei şi tradiţiei. Formaţia este acompaniată de acordeon şi fluiere, iar tinerii membri se pregătesc la alte instrumente – vioară, flaut. Repertoriul formaţiei este format din cântece care aparţin folclorului tradiţional. Ansamblul urmăreşte reînvierea tradiţiilor legate de marile sărbători.

Articolul precedent“Magia Craciunului” la Galleria Piatra Neamt!
Articolul următorMănăstirea Dobru – un lăcaş de cult cu o istorie tragică