0:00

Astăzi formaţiile sunt la Târgu Neamţ, duminică – la Durău

Cea de-a XVII-a ediţie a festivalului internaţional de folclor Ceahlăul”, organizat de Centrul de cultură şi arte “Carmen Saeculare”, cu sprijinul Consiliului judeţean neamţ şi al celorlalte autorităţi locale (Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Bicaz, Roznov), se desfăşura în toate localităţile principale ale judeţului, iar duminică, 3 august, la Durău, astfel că toţi locuitorii judeţului vor avea prilejul să admire frumuseţea portului, dansului şi cântecelor formaţiilor participante la festival.

După deschiderea oficială de ieri, parada şi spectacolul formaţiilor invitate, astăzi, la Târgu Neamţ, de la ora 17.30,  are loc parada portului popular, iar la ora 18, spectacolul formaţiilor invitate. Duminică, 3 august, în Staţiunea Durău, de la ora 14,  se va desfăşura parada portului popular, iar de la ora 14.30, spectacolul formaţiilor invitate. Luni, 4 august, organizatorii festivalului au pregătit pentru oaspeţi, câteva programe turistice pe câteva trasee din judeţ, la preferinţa formaţiilor prezente la festival, Valea Muntelui, Bicaz, Mănăstirile din Neamţ, Târgu Neamţ şi muzeele din zonă etc. (N.S.)

Articolul precedent”Primenirea” lotului la Petrotub
Articolul următorAleșii romașcani vroiau averea Bisericii