0:00

Între 1 şi 7 august Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează  a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „CEAHLĂUL”. În ediţia de astăzi, prezentările pe scurt ale artiştilor din Croaţia şi Caraş Severin.

Festivalul Internaţional de Folclor „CEAHLĂUL” 2014, ZCH NEWS - sursa ta de informații

KLEK (Croaţia)

Ansamblul folcloric „Klek” s-a născut în 1980, având ca misiune păstrarea costumului popular, a culturii tradiţionale croate şi, mai ales, a celei din regiunea Ogulin. Grupul are peste 200 de membri, împărţiţi în două ansambluri folclorice: un grup de „seniori”, trei grupuri de copii, un grup vocal bărbătesc, un grup vocal de femei şi interpreţi la „tambura”. Grupul folcloric „Klek” şi interpreţii la „tambura”, care sigură acompaniamentul pentru dansurile tradiţionale, numără 40 de membri. Repertoriul include cântece şi dansuri tradiţionale din diverse regiuni ale Croaţiei – Ogulin, Bizovac, Baranja, Bratina, Split, Lika, Međimurje, Bilogora, Dubrovnik, Ražanac, Vrlika, Hvar şi Bunjevac. Ansamblul are în patrimoniu 200 de costume populare autentice, multe dintre ele fiind restaurate. Formaţia a fost invitată la festivaluri de folclor atât în Croaţia, cât şi în străinătate – Ungaria, Turcia, Franţa, Belgia, Olanda, Cehia, Portugalia, Coreea, Austria, Italia, Polonia, Statele Unite şi Spania. În iunie 2001, Ansamblul a înregistrat un album care cuprinde cântece tradiţionale din regiunea Ogulin. Ansamblul folcloric „Klek” este organizatorul unor evenimente culturale importante, precum Festivalul „Igra kolo” de la Ogulin sau Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii „Curcubeul”. Preşedintele Ansamblului este Josip Bertović, iar directorul artistic este Nikolina Luketić.

Festivalul Internaţional de Folclor „CEAHLĂUL” 2014, ZCH NEWS - sursa ta de informații

SEMENICUL (Caraş Severin)

Ansamblul folcloric „Semenicul” a fost înfiinţat în 1969, fiind una dintre cele mai longevive formaţii de acest fel din ţară. Primul său dirijor a fost Nicolae Purdelea, iar primul coregraf, Ioan Munteanu. Ansamblul activează, în prezent, de sub egida Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin. Directorul artistic al Ansamblului este prof. Gheorghe Ţunea, coregrafia este semnată de maestrul Nistor Ghimboaşă, iar conducerea muzicală este asigurată de dirijorul Petrică Viţa. Are în componenţa sa un grup de dansatori, o formaţie de instrumentişti şi solişti vocali care, împreună, îşi pun talentul lor în slujba artei populare, ducând mai departe ştafeta străvechi lor tradiţii ale cântecului şi jocului popular. Membrii Ansamblului sunt, în marea lor majoritate, tineri şi tinere de diferite profesii, care-şi consacră cu pasiune timpul liber pregătind şi prezentând  spectacole de o înaltă ţinută artistică. Ansamblul folcloric „Semenicul” s-a dovedit a fi, de-a lungul celor 45 de ani de activitate, un mesager autentic al spiritualităţii româneşti peste „fruntariile” ţării, stârnind uimire şi încântare pe scenele din Europa şi Asia. În aproape o jumătate de secol, „Semenicul” a devenit o adevărată fereastră larg deschisă către lumină, culoare şi frumos, dar, mai ales, către inimile oamenilor. (Z.C.H.)

Articolul precedentStrada Tirului, soluție pentru intersecția Ogoarelor-E85
Articolul următorCeahlăul – ASA Târgu Mureș (1 august, 18.30, Look TV) / Oaspeții – ”surpriza campionatului”?