izotec

Grupurile de colindători și artiști populari din comunele zonei Roman Metropolitan s-au reunit în fața primăriei Roman vineri, 29 decembrie, la orele dimineții, după care au parcurs un traseu prin centrul orașului, spre bucuria privitorilor. Au fost prezente cete din comunele: Bozieni, Doljeşti, Gherăeşti, Horia, Icuşeşti, Moldoveni, Pânceşti, Stăniţa, Timișești, Trifești, Cordun și Văleni, conduse de primarii sau viceprimarii comunelor.

Parada formațiilor populare s-a încheiat lângă patinoar, unde era amplasată scena. Primarii și viceprimarii au urcat pe scenă împreună cu primarul Lucian Micu, care a oferit câte o diplomă de apreciere colegilor săi din comune prezenți pe scenă.

Vă mulțumesc în primul rând dumneavoastră, spectatorilor, fiindcă ați venit în număr atât de mare la festivalul de datini, a spus primarul Lucian Micu în cuvântul de deschidere a festivităților, apoi mulțumesc domnilor primari din comunele zonei metropolitane, care – ca în fiecare an – ne onorează cu prezența domniilor-lor și a formațiilor folclorice și de datini din comunele lor. Avem astăzi aici sute de artiști populari care ne vor încânta cu cele mai frumoase tradiții și obiceiuri de iarnă. Sunt mândru că Roman Metropolitan începe să devină o forță și din punct de vedere al reprezentării tradițiilor și datinilor de iarnă. Vă aștept, dragi romașcani și dragi prieteni din comunele metropolitane, și în noaptea de anul nou aici, în piața Roman-Vodă, să petrecem împreună revelionul și să ne urăm un an mai bun și mai spornic.”

Spre deosebire de anii anteriori, în fața scenei pe care au evoluat cetele de capre, urși, arnăuți, etc. s-au adunat câteva mii de romașcani. Majoritatea filmau numerele din spectacol și mai mulți dintre ei au spus că vor trimite imaginile copiilor ori părinților care se află în străinătate.

(D.A.)

ub
pietricica turism