0:00

Inspectoratul Școlar Județean organizează, joi, 18 decembrie, între orele 9.30 – 14, în municipiul Piatra Neamț, „Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă pentru elevi”. Participarea formațiilor artistice ale elevilor din județ se va face după următorul program: 9 – 9.30, sosirea formațiilor la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra Neamț; 9.30 – 10.45, va avea loc un spectacol în aer liber, pe platoul din fața Casei de Cultură. În același interval orar va avea loc și Parada formațiilor de datini și obiceiuri de Anul Nou care, pe traseul: Casa de Cultură a Sindicatelor – Muzeul Județean de Istorie – Piața „Ștefan cel Mare”. Organizatorii nu au pus la punct toate detaliile deoarece, așa cum au transmis într-un comunicat de presă, formațiile și coordonatorii acestora au fost rugate să își anunțe prezența la festival până cel târziu 12 decembrie. (M.T.)

Articolul precedentÎn atelierul artistului / La mulţi ani, Neculai Păduraru de la Sagna!
Articolul următorLuni, la Casa Cărţii Piatra Neamţ, Sesiune de autografe, cu Lucian Strochi