0:00

În peisajul electoral al anului, unul animat de voci şi condeie inamovibile cu etichetă naţională, sunt vreo câţiva care îşi consumă talentul de mincinoşi ticăloşi la limita disperării. De parcă, după16 noiembrie, vine sfârşitul lumii. Mare noroc că nu activau organizat pe vremea escrocheriei Caritas, să-l acompanieze pe promotorul Mihai Tatulici, că praful se alegea de români. Nu le mai trebuia program de privatizare în masă sau vot pentru schimbare. Pico-pitecantropi răspândiţi azi prin ţară, râvnitori la o glorie criminală demultiplicată, ţin isonul mincinoşilor din diverse cotloane ale primitivismului actualizat. Toţi au talent, cunosc cuvinte, beneficiază de canale de exprimare. Îi depistezi după afurisenia şi disperarea patimii. Prin comparaţie, de la caracterele maimuţei antropoide s-a clădit omul. Nu e cazul acestor animatori respingători.

Furtul, înşelăciunea şi corupţia nu sunt monopolul solitar al unei gazde politice malefice. A spune acum că un singur partid e de esenţă penală aduce, la urma-urmei, grave atingeri concurenţei. Cât de cât, în fiecare partid important cunoaştem un nucleu. Pe de altă parte, desfacerea aplicată a ansamblului pe componente – benefică în condiţiile aprofundării contribuţiei fiecăreia la nenorocirea României – e sufocată de obligaţii şi comenzi. Astfel, păcăleala-i gata. Şi profundă. Independenţa se numără în douăsprezece litere, raţiunea în opt.

Ruperea neaşteptată (dar îndelung dorită) din acest an a unor salbe de dinozauri politico-economici asupritori face neîncăpătoare ramele tabloului penal anterior, imun la tot şi la toate, la care nişte concetăţeni mârâiau resemnaţi. Declaraţiile, opiniile şi ameninţările celor scoşi din tablou se răspândesc mai ceva ca sărăcia. Notorietatea şi puterea lor se regăseşte în defectul de a le pune spusele aruncate în microfoane pe altarul unor fantasmagorice audienţe. În realitate, colecţia de vorbe n-are nevoie de evaluare – sancţiune îi trebuie. Cine să sancţioneze? Românul statistic contemporan? Să fim serioşi, românul nu simte că-i lovit în moalele capului decât dacă vede sânge. Viorel Hrebenciuc afirmă nonşalant că de ani de zile frica domină România, ca şi cum nu el ar fi implementat o frică profund personalizată de tremura floarea de colţ în vârf de munte, iar românul umblă la compasiune. Saltă apoi în admiraţie şi adulaţie când Băsescu declară: „Nu mă treceţi în categoria naivilor care cred că Udrea poate câştiga alegerile prezidenţiale”.

Astfel de fapte şi constatări, pe zi ce trece şi în regim accelerat, fac din orizontul reprezentat de 16 noiembrie un tot mai vizibil reper incomplet. Consistenţa efectelor votului, care va cădea pe noi după aceea, nu este exclus să şocheze. Cu cât mai mică e expunerea de acum la minciuni, cu atât mai mici vor fi contrastele.

Viorel COSMA

Articolul precedentPă surse și pă gondole. Telegondole.
Articolul următorDosarul Microsoft: Rechizitoriul DNA pentru Gheorghe Ștefan