0:00

Evenimentul cultural al anului: Târgul de carte „Libris” de la Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Între 3-6 octombrie a.c., se desfăşoară la Piatra Neamţ cea de a treia ediţie a Târgului de carte „Libris” 2013, aşteptată cu interes deosebit de publicul cititor din reşedinţa judeţului nostru. Câteva date pe seama acestei manifestări ne sunt oferite de criticul literar dr. Cristian Livescu, preşedintele Societăţii Scriitorilor din judeţul Neamţ, aflat între iniţiatorii şi organizatorii manifestării:

– Ce noutăţi sunt oferite vizitatorilor din această toamnă ai Târgului de carte Libris?

– Cum cred că lesne remarcaţi, organizatorii Târgului – Consiliul Judeţean Neamţ, ca principal susţinător al iniţiativei noastre, Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, care asigură condiţiile derulării proiectului, în colaborare cu Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ – au schimbat segmentul de desfăşurare, la începutul lunii octombrie. Am făcut-o, din dorinţa de a avea tineretul studios şi cadrele didactice cât mai aproape, deoarece mai ales elevilor şi cadrelor didactice ne adresăm cu toată suita de evenimente pe care o pregătim. În felul acesta, Inspectoratul Şcolar Judeţean ne-a devenit partener de iniţiativă, cu atât mai mult cu cât 5 octombrie – data pivot a Târgului – este dedicată Zilei Mondiale a Educaţiei, fiind marcată prin numeroase activităţi de anvergură în toate instituţiile de învăţământ ale judeţului. Un stand special va fi consacrat manualelor şcolare, iar în ziua de 4 octombrie ISJ va realiza o suită de acţiuni în cadrul târgului, inclusiv o dezbatere pe seama difuzării şi conţinutului manualelor alternative. De altfel, trebuie să remarcaţi interesul pe care toate întrunirile de acest fel dedicate cărţii îl pun pe captarea şi atragerea tinerilor spre lectura clasică, dislocarea preocupărilor exagerate pentru spaţiul virtual, unde informaţia sau curiozitatea alunecă în abisuri, fără să lase înrâuriri formative în memorie sau în sensibilitate. Cartea, în schimb, oferă omului un sentiment de siguranţă, face imaginaţia să se avânte spre creativitate şi descoperirea de sine. Peste tot în lume, lupta pentru a aduce la cote sporite interesul tinerilor spre lectura creativă, pe care numai cartea o poate stimula, cunoaşte o ofensivă deosebită – remarcaţi numărul mare al târgurilor de carte în Europa, ca locuri de întâlnire între autori, editori, cititori, librari, mesageri media. Din acest punct de vedere, Târgul de la Piatra Neamţ începe să prindă curaj şi probabil în ediţiile viitoare va avea şi identitate proprie, în ideea de a i se conferi o consistenţă tematică şi o deschidere internaţională. Noutăţi? Câteva edituri care vin pentru prima oară, de pildă All, Curtea Veche, Doxologia, PrincepsEdit, Muşatinia (de la Roman), altele care au venit cu apariţii recente dedicate autorilor nemţeni, după cum vor fi prezente cu ofertă de ultimă oră marile edituri, Humanitas şi Polirom.

– Unde se află locul de desfăşurare şi cum este structurat programul din acest an al Târgului?

– Târgul îşi are locul consacrat la Galeriile expoziţionale de pe bd. Republicii. Am zis că fluctuaţiile meteo nu ne permit să riscăm desfăşurarea sa în marea piaţă de la Turnul lui Ştefan cel Mare; cartea rămâne o marfă fragilă, delicată, căreia orice picătură de ploaie îi poate afecta aspectul. Pentru că ne-am focalizat asupra zilei de vineri, 4 octombrie, să spunem că în culminaţia ei îl vom avea ca invitat pe actorul Horaţiu Mălăele, autorul unei cât se poate de spumoase cărţi despre teatru, apărute la Editura All. Sunt sigur că el va fi vedeta târgului, fiind aşteptat cu afecţiune de colegii de la Teatrul Tineretului, unde a debutat în urmă cu aproape patru decenii. În ziua deschiderii avem câteva lansări de carte-eveniment, începând cu monografia (monumentală) a Tarcăului, un exemplu de cum trebuie să arate o faptă de acest gen, având ca autori pe prof. univ. Constantin Grasu, cerc. M. Apăvăloae şi ing. Iulian Găină, primarul localităţii celei mai întinse din Neamţ, lucrare apărută la Editura Crigarux; apoi Editura Junimea din Iaşi, cu recenta (şi impresionanta) trilogie a lui Constantin Munteanu, „Viaţa la second hand”, urmată de lansarea unor cărţi apărute la Crigarux, „Parabolia” de Giuseppe Masavo şi „Creangă în viziunea contemporanilor”. Seara, de la ora 18, Emil Nicolae şi Editura Hasefert lansează un album de ţinută dedicat celebrului pictor Victor Brauner, iar Adrian Alui Gheorghe romanul „Urma”, apărut la Ed. Cartea Românească, precum şi un volum omagial de înţelepciune (la Doxologia), dedicat părintelui Justin Pârvu, trecut nu de mult la cele veşnice. Ziua de sâmbătă – o zi plină – debutează cu Editura Răzeşu, urmată de Editura TipoMoldova, precum şi de numeroase alte lansări de carte, între care aş aminti doar un volum antologic de poeme semnat de George Stanca, apărut la Editura Editura PrincepsEdit. Vor fi lansate de asemenea ultimele numere ale revistelor „Antiteze” şi „Atitudini”. Am făcut o radiografie sumară, programul fiind în curs de definitivare la sfârşitul acestei săptămâni, dată până la care pot apărea surprize. Scriitorii din Neamţ, ca şi la ediţiile precedente, se dovedesc foarte activi şi se află printre vedetele târgului. Ţin să mai adaug faptul că primarii de la Roman, Târgu Neamţ şi Bicaz au solicitat Camerei de Comerţ şi Industrie să-şi extindă iniţiativa şi spre aceste localităţi, astfel că în săptămânile viitoare Libris-ul îşi va prelungi binemeritat ecoul.

A consemnat Nicolae SAVA

Articolul precedentCostul rovinietei creşte cu 66%
Articolul următorProprietarii blocului cu bulină vor să scape de el

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.