0:00

Eveniment editorial – Radu Florescu: “Poeme oculte”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Poetul Radu Florescu a publicat, la prestigioasa editură “Charmides”, un nou volum de versuri, “Poeme oculte”, care cuprinde doar texte scrise în cea mai recentă perioadă de creaţie a sa. Este, dacă nu greşesc, al 9-lea din palmaresul său de până acum. Poetul (născut în 14 iunie 1961 la Borca) a debutat în1989 la Editura Junimea cu placheta “Poeme singure”, care a avut un ecou deosebit de favorabil în presa literară.

Versuri noi, o nouă viziune poetică asupra lumii, un discurs liric inedit, aproape 160 de pagini cu poeme scurte dar de înaltă intensitate lirică, toate acestea vor face din volumul “Poeme oculte”, cu siguranţă, cea mai reprezentativă creaţie a sa de până acum. (Deşi, fiind încă în plină maturitate creatoare, poetul mai poate produce încă şi alte surprize). Redactate cu graţie şi eleganţă, poemele ascund un ciudat amestec de notaţie liberă, dezinhibată, a realului şi de rafinament stilistic, de cizelare a expresiei până la resuscitarea mitologică a existenţei. În aceste bijuterii lirice, poetul amestecă, în modul cel mai înalt, acuitatea reprezentărilor spirituale cu frisonul unei existenţe vulnerabile, ameninţate de imprevizibil.

Cu precizarea că voi reveni asupra cărţii sale, voi reproduce în finalul acestui semnal editorial doar poemul de pe ultima copertă a cărţii: “viaţa asta e tot ce ştiu. / afară e frig şi aerul rece taie ca sticla. / în camera mea nu se întâmplă nimic. / în varul pereţilor văd ziua care tocmai a trecut. / o zi ca oricare alta îţi spui şi prin fereastra deschisă / arunci ziua de acum ca pe o haină îmbrăcată de îngeri. / până seara târziu casa în care stau / pare o corabie sigură. / în jur moartea vălureşte uşor / aşa cum respir”.

Articolul precedentTonitza la Durău
Articolul următorPictorul Varahil Moraru – 100 de ani de la naştere