Luni, 11 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă, la limba și literatura română, din cadrul evaluării naționale a absolvenților de clasa a VIII-a. În Neamț, au fost 4.089 de elevi înscriși, dintre care 24 au lipsit astăzi. Candidaţii au avut la dispoziție două ore pentru a rezolva cerințele, între 9:00-11:00. Nu s-a sesizat nici o fraudă, sau încercare de copiere din partea candidaților, potrivit inspectorului școlar adjunct Ioan Milea. Pentru sesizări și reclamații privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale există o linie verde pusă la dispoziție de IȘJ Neamț – 0800816233, ce poate fi apelată gratuit. Miercuri, 13 iunie, elevii parcurg a doua probă scrisă, la matematică. Reamintim că primele rezultate vor fi afișate în ziua de 19 iunie, urmează contestațiile în aceeași zi și afișarea rezultatelor finale în ziua de 23 iunie.

15 elevi cu probleme de sănătate au cerut să poată susține probele examenului de evaluare națională alături de colegii lor, la școală. Cu acordul Inspectoratului Școlar Judeţean Neamț și al Comisiei județene, cei 15 elevi s-au prezentat astăzi în școlile unde sunt repartizați și au beneficiat de condiții speciale care să le permită să rezolve proba la limba și literatura română. Ei provin de la mai multe școli din județ și pentru ei s-au asigurat măsuri adecvate. Inspectorul școlar adjunct Ioan Milea, președintele Comisiei județene de evaluare națională a declarat că “nu sunt cazuri de elevi care să susțină examenul în alte spații decât sălile de clasă, doar 15 elevi care au solicitat condiții de egalizare a șanselor, pentru că au diferite nevoi, și li s-au asigurat toate cele necesare pentru a fi în școli”. Cei mai mulți elevi sunt la școli din mediul rural, iar doi dintre aceștia sunt din Piatra Neamț. (C.I.)

pietricica turism