0:00

Eutanasierea câinilor – 57 de lei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Consilierii locali au votat, în ședința din august, noile tarife percepute de societatea înființată recent în subordinea Consiliului Local, Centrul de Întreținere Urbană. Respectiva societate se va ocupa de câinii comunitari, cât și de activități de dezinsecție și deratizare. Pentru eutanasierea unui câine comunitar societatea percepe suma de 56,58 de lei. Astfel, pentru serviciile de ecarisaj, societatea va percepe pentru un câine următoarele tarife: 35,65 lei pentru capturare, 36,72 lei pentru cazare în padoc, 11,53 lei pentru crotaliere, 35,69 lei pentru microcipare, 6,50 lei pentru deparazitare internă, 56,58 pentru eutanasiere, 63,22 lei pentru sterilizare mascul, 88.00 lei pentru sterilizare femelă, 9,85 lei pentru vaccin antirabic, 49,36 de lei pentru autospecializată IVECO și 25.00 lei pentru înregistrare date + carnet de sănătate. Aceeași societate va desfășura și activități de dezinfecție, dezinsecție și deratizare. Astfel, pentru un metru pătrat, Centrul de Întreținere Urbană va percepe pentru dezinfecție suma de 0,24 lei, pentru dezinsecție suma de 0,39 pe mp, iar pentru activitatea de deratizare suma de 0,20 pe mp. (C.T. STURZU)

Articolul precedentTârgu Neamț: Şcolile sunt 70-90% gata
Articolul următorPanouri publicitare cu 700 lei/mp