0:00

Elevul Iulian Tomovici, al treilea la ”Impuls Perpetuum”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiIulian Tomovici, elev în clasa a VIII-a la Liceul Tehnologic Petricani, a obținut locul al treilea la Concursul Național de Fizică și Chimie ”Impuls Perpetuum” rezervat școlarilor de gimnaziu din mediul rural. Acest loc reprezintă pentru elevul profesoarelor Carmen Adiaconiței și Daniela Cristei premiul special acordat la disciplina fizică.

”Și de data aceasta am reușit să urc pe podiumul acestui concurs, obţinând locul al 3-lea la etapa naţională. Le mulţumesc pe această cale tuturor celor ce m-au sprijinit și sper să nu îi dezamăgesc!”, a afirmat Iulian Tomovici.

La clasa a VII-a, Raluca Andreea Bacoșcă de la Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri” Săbăoani s-a situat pe locul al patrulea obținând prima mențiune, respectiv premiul special la chimie. De pregătirea Ralucăi Andreea Bacoșcă s-au ocupat prof. Angela Vacaru și Anișoara Scîrlat.

La același concurs, eleva Isabela Elena Chelaru (clasa a VI-a, prof. Neculai Cujbă), de la Școala Gimnazială Ion Creangă, a ocupat locul al XI-lea.

”Felicitări elevilor pentru performanțele obținute. Acestea sunt rezultatul orelor petrecute în fața culegerilor de fizică și chimie, în laboratoarele de fizică și chimie, activități desfășurate și în vacanța de vară, deslușind și descoperind frumusețea Fizicii și Chimiei. Felicitări, de asemenea, profesorilor care i-au îndrumat și părinților pentru susținere”, a declarat prof. Cristinel Secară, inspectorul de fizică al ISJ Neamț.

Concursul Național de Fizică și Chimie ”Impuls Perpetuum” s-a desfășurat în perioada 6-10 august la Slobozia (Ialomița). (Ana MOISE)

 

Articolul precedentISU Neamț organizează înscrieri pentru concursul de admitere la Academia Tehnică Militară
Articolul următorAJF Neamț a dat publicității programul Ligii a IV-a la fotbal
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.