0:00

Începând de astăzi, 8 mai, toți cei 934 de elevi ai Liceului cu Program Sportiv (LPS) Roman beneficiază de o masă caldă. Unitatea de învățământ de la malul Moldovei este singura din județ care a fost inclusă în programul experimental privind acordarea unui suport alimentar pentru preșcolarii şi elevii din 50 de școli din țară.

Elevii de la LPS Roman primesc o masă caldă la prânz, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSe acordă o masă caldă într-un cuantum de 7 lei, cu tot cu TVA, pentru  fiecare elev. Ajutorul este binevenit, deoarece avem foarte mulți elevi navetiști. Ei se trezesc la ora 6:00 dimineața și ajung la ora 18:00 acasă, având și antrenamente și o masă în aceste condiții era mai mult decât necesară„, a declarat prof. Constantin Lupușoru, director al LPS Roman.

Guvernul României a publicat și o listă cu produsele ce pot fi incluse în meniu. Aceasta cuprinde ciorbe, supe, legume cu piept de pui la grătar, mazăre cu piept de pui, pilaf cu legume și ficăței de pui, piure de morcovi cu grătar, piure de cartofi cu grătar, sufleu de broccoli cu brânză, sufleu cu legume și brânză telemea, dovlecei umpluți cu brânză, ciuperci umplute cu brânză, salate de fructe, etc.

„Deși avem cantină, nu există posibilitatea să gătim mâncare pentru toți elevii. Pentru cei care învață după-amiaza le vom da mâncarea pregătită la cantina noastră, iar ceilalți vor primi masa caldă în regim catering. Este o firmă cu care colaborăm și la structura after-school„, a mai precizat prof. Lupușoru.

Normele adoptate prevăd și reguli pentru prepararea hranei pentru elevi. Firmele care vor asigura prin contract masa caldă nu vor avea voie să folosească aditivi alimentari, conservanți sau orice alt tip de potențiatori de arome și gust. (Ana MOISE)

Articolul precedentAdolescent căzut în pădure, salvat de pompieri
Articolul următorȘi amenajată, intersecția de la Căciulești tot face victime
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.