0:00

DVC – Incompatibilitate în formă continuată, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Dan Vasile Constantin, consilier județean PSD, este în acest moment liderul de necontestat al incompatibilităților la nivel județean și în mod sigur ocupă un loc fruntaș la nivel național. Ajuns președinte la Consiliul Județean a fost executat de Toader Mocanu, atunci prefect apolitic, și și-a pierdut funcția. A ajuns prefect și, după 5 zile, a trebuit să demisioneze forțat, deoarece era pe lista de consilieri a PSD-ului pentru Consiliul Județean și s-a aflat despre concursul șmecheresc de la Primăria Ion Neculce. Acum, Agenția Națională de Integritate a constatat din nou că DVC, în calitate de consilier județean, s-a plasat într-o nouă poziție de incompatibilitate. De fapt, instituția nu a făcut decât să confirme ceea ce s-a scris în „Ceahlăul”, marcă înregistrată, în ianuarie 2014, și în „Mesagerul de Neamț”, în martie 2013. La vremea aceea, nimeni nu a crezut în demonstrația jurnalistică făcută. Pentru aducere aminte, vă prezentăm fragmentul scris atunci și, evident, comunicatul ANI de ieri. Similitudinea este evidentă, cu precizarea că ANI, prin mijloace specifice, a prezentat și valoarea contractului.

Conflictul de interese Locato – Apa Serv

«Pentru nemțenii care nu cunosc exact situația și pentru domnul prefect George Lazăr, ne vedem nevoiți să reamintim care este structura acționariatului de la Compania Județeană Apa Serv. Pe lângă Consiliul Județean Neamț, printre acționari apare și Municipiul Piatra Neamț, alături de alte orașe și comune. În Adunarea Generală a Acționarilor de la Apa Serv a fost nominalizat dl. Dan Vasile Constantin, din calitatea sa de consilier județean, poziție care-i permite să influențeze decisiv deciziile companiei.

În paralel, domnul consilier județean USL, de sorginte PSD, a ajuns administrator special la societatea Locato SA, unde există 3 acționari: Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț, Compania Municipală de Investiții Urban și Publiserv SRL, ultimele două tot firme în care municipiul e acționar majoritar. Fără prea mult efort, se vede că avem de-a face cu o societate care, prin obiectul ei de activitate, asigură căldura în apartamentele pietrenilor care s-au încrezut în bazaconiile cu încălzirea centralizată pe model container.

Apa necesară activității provenea, dacă nu cumva s-au forat puțuri speciale, de la Apa Serv, ceea ce presupune relații contractuale între cele două societăți. Dacă lucrurile stau așa, atunci domnul administrator special are o problemă, pe care juriștii Consiliului Județean și cei de la Prefectură ar trebui să o rezolve.»

Un fel de concluzii

«Dan Vasile Constantin este administrator la Locato SA, unde acționar majoritar este Consiliul Local Piatra Neamț (…) Dan Vasile Constantin este consilier județean și, din această calitate, este membru în AGA la Apa Serv.

Apa Serv are, între acționari, și municipiul Piatra Neamț, prin Consiliul Local Piatra Neamț, care este acționar majoritar la Locato, firmă administrată special de Dan Vasile Constantin, cum spuneam, consilier județean.

Între Apa Serv și firmele municipale, există relații contractuale și comerciale. În ambele societăți, Dan Vasile Constantin este în funcții de decizie, din care poate influența direct hotărârile societăților, ceea ce poate genera o situație de incompatibilitate sau de conflict de interese. Q.e.d.»

Comunicatul ANI

“Comunicat – incompatibilitate – DAN VASILE CONSTANTIN, consilier județean

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui DAN VASILE CONSTANTIN, Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Neamț (mandatul 2012-2016) și fost Prefect al Județului Neamț. DAN VASILE CONSTANTIN s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier județean, a încheiat și semnat (în calitate de furnizor) un contract de furnizare produse, în valoare totală de 4.300 Lei, fără T.V.A, între S.C. LOCATO S.R.L. (societate în cadrul căreia acesta deține funcția de administrator special) și COMPANIA JUDEȚEANĂ APA SERV S.A. (companie în cadrul căreia acesta deține calitatea de reprezentant al C.J. Neamț în Adunarea Generală a Acționarilor). Astfel, DAN VASILE CONSTANTIN a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr.161/2003, potrivit cărora „consilierii județeni care au funcția de […] administrator […] nu pot încheia contracte comerciale […] de furnizare de produse […] cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori autoritatea consiliului județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile județene respective”. Persoana  evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. DAN VASILE CONSTANTIN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare. „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”. „Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 6 martie 2014”

Valentin BĂLĂNESCU

Opinii despre decizia ANI

”Deocamdată noi nu am primit nimic oficial. Eu ca prefect al județului Neamț nu pot să fac nimic pentru că în cazul în care domnul Dan Vasile Constantin este declarat incompatibil, dumnealui, conform legii are dreptul să conteste decizia dată de ANI. Eu pot să emit ordin de prefect doar după ce dumnealui va avea o hotărâre definitivă de la instanță”, a precizat prefectul județului Neamț, George Lazăr.

”Deocamdată nu am primit nimic oficial”, a declarat Daniela Soroceanu, secretar general al județului Neamț.

DVC – Incompatibilitate în formă continuată, ZCH NEWS - sursa ta de informații

”Nu e confortabil să auzi așa ceva, știu ce înseamnă pentru că și eu la rândul meu am ținut primele pagini ale ziarelor o perioadă de timp, exact din același motiv. Și nu e deloc plăcut. Dumnealui știe însă cel mai bine ce are de făcut și sunt convinsă că va ști să iasă onorabil din această situație”, a spus Emilia Arcan, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.

”Dacă a dat ANI verdictul nu avem nimic de comentat. Așa cum am spus în cazul domnului Vasiloiu că ANI e singura instituție în măsură să stabilească așa ceva, și în cazul acesta e la fel. Vă rog frumos să scrieți că îmi pare foarte rău, că a fost un coleg deosebit. Îl cunosc de 8-10 ani și a fost un coleg deosebit”, a spus consilierul județean PDL, Mircea Pintilie.

”Ce să spun au fost mai  multe acțiuni de genul acesta pornite acum ceva timp, când unele formațiuni politice au început să caute fel de fel de cazuri de incompatibilitate. E regretabil dar domnului Dan Vasile Constantin i s-a mai întâmplat și în alte dăți la fel”, a declarat consilierul județean UNPR Constantin Iacoban.

DVC – Incompatibilitate în formă continuată, ZCH NEWS - sursa ta de informații

”Nu comentez, e colegul meu, deocamdată nu s-a primit nimic oficial și nu vreau să comentez nimic până la primirea unei decizii oficiale”, a declarat Dan Manoliu, vicepreședinte Consiliul Județean Neamț.

”Nu comentez eu verdictul ANI. Probabil domnul consilier dacă va considera că este nevinovat va ataca în instanță decizia ANI”, a declarat deputatul PSD de Neamț și președinte PSD Neamț, Ionel Arsene.

”Dacă ANI este instanța specializată… eu nu am ce să comentez, nu cunosc motivația ANI și nici argumentele din acest caz”, a declarat Adrian Bourceanu, consilier județean PSD. (I. CĂLIN)

Articolul precedentFărcăşanu s-a ales cu un an şi 10 luni de puşcărie
Articolul următorDirectorul Apostol, condamnat la doi ani cu suspendare