0:00

Dureri de măsele gratuite pentru pietreni, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pe adresa redacției noastre, joi, 18 septembrie, a ajuns o sesizare potrivit căreia mai mulți oameni sunt nemulțumiți de faptul că, în Piatra Neamț, nu există niciun cabinet stomatologic pentru urgențe, începând de vineri după-amiază și până luni la ora 9.

„Nu există un cabinet stomatologic pentru urgențe, fie în cadrul unei clinici de stomatologie sau în cadrul U.P.U. sau, în cel mai rău caz, în Centrele de permanență din Piatra Neamț. Populația care are nevoie de un tratament stomatologic înebunește de durere până luni. Centrul stomatologic privat NON STOP, din Dărmănești, are niște prețuri exagerate pe care nu le pot plăti pensionarii, șomerii și copiii. După 24 de ani de la Revoluție, în orașul Piatra Neamț, capitală de județ, cu peste 100.000 de locuitori, să nu existe cabinet stomatologic cu prețuri mai moderate pentru cei cu salarii și pensii mici, pentru zilele de repaus sâmbăta și duminica, nu este normal”, se arată în plângerea trimisă pe adresa redacției.

Nemulțumirea oamenilor este cât se poate de justificată. La Spitalul Județean s-a încercat și s-a reușit deschiderea unui cabinet de stomatologie pentru urgențe, dar orarul de acolo nu acoperă și zilele de sâmbătă și duminică. Dr. Ioan Lazăr, managerul SJU Neamț a precizat că la cabinetul unității spitalicești lucrează un singur medic, iar prioritare sunt intervențiile de urgență pentru pacienții din spital.

„Cunosc situația, dar trebuie să vă adresați Direcției de Sănătate Publică și Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Aici, la spital, după cum bine știți, nu era niciun medic. Acum avem unul care asigură urgențele pacienților din spital. Este tot ceea ce putem se face. Realitatea ne arată că, în România, medicina dentară este privatizată, iar în ceea ce privește medicina socială, aceasta este din ce în ce mai neglijată”, a precizat dr. Ioan Lazăr.

De altfel, în Piatra Neamț, dacă weekend-ul este unul cu dureri de măsele, iar calmantul nu ține, vă puteți îndrepta către Centrul stomatologic privat cu program non-stop. De altfel, clinica de aici este condusă chiar președintele Colegiului Medicilor Dentiști din Neamț. Referitor la doleanțele celor care nu au acces la servicii medicale stomatologice de urgență, dr. Gheorghe Cotae a precizat că solicitări pentru a deschide un Centru de permanență care să ofere servicii gratuite sau la preț redus pentru pietreni există, dar nimeni nu le dă curs.

„Această problemă este discutată de 15 ani de zile încoace. Am trimis adrese la Ministerul Sănătății, la Consiliul Județean Neamț și la Primăria Piatra Neamț. Nu am primit un răspuns solicitărilor noastre deoarece de fiecare dată motivul invocat pentru rezolvarea acestor probleme a fost lipsa fondurilor. În Moldova, la Iași, Suceava, Bacău și Galați această problemă a fost rezolvată. Din câte știu DSP-ul susține finaciar aceste centre stomatologice. Pentru județul Neamț am cerut un astfel de centru care să funcționeze 24 din 24 cu 5 medici și o asistentă. Discuții cu reprezentanții DSP Neamț am purtat și cu cei de acum și cu cei dinainte, dar ni s-a explicat că nu sunt fonduri suficiente ca să susțină și activitatea unui astfel de centru”, a spus dr. Cotae.

Pe scurt, pietrenii care suferă de dureri de măsele și nu au bani suficienți pentru a putea deschide ușa vreunui privat, rămân, în continuare, pe „tradiționala” listă de așteptări în care românul s-a învățat să înghită și să rabde.

Amintim că, în județul Neamț, aproximativ 80 de medici dentiști se află în relații contractuale cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Neamț. Fiecare cabinet la care lucrează acești medici primește lunar de la CJAS între 2.000 și 5.000 de lei. Serviciile gratuite sunt limitate, iar principiul „primul venit, primul servict” funcționează și aici. Medicii stomatologi susțin că aceste fonduri se sting în puține zile, iar de cele mai multe ori, asigurații trebuie să ia în calcul și faptul că nu pot beneficia de gratuitate atunci când urcă pe scaunul de unde ar trebui să-și primească alinare. Totuși problema orarului este una cât se poate de reală. Nici unul din medicii nemțeni care au contract cu CJAS nu este obligat să-și pună sâmbetele și duminicile în slujba pacientului. Așa că, cel puțin în Neamț, durerea de măsea costă, indiferent de timp, de loc și de mod, demonstrând că jurământul lui Hippocrate, în zilele noastre, este onorat doar cu jumătate de normă.

Marian TEODOROF

Articolul precedentTrei clase de liceu, „dizolvate” de profesională
Articolul următorBurlacu, un Higuita al Neamțului