0:00

Cel mai recent control făcut de inspectorii sanitar-veterinari la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț este revelator în ceea ce privește situația existentă la blocul alimentar. DSVSA a găsit problema, sursa tuturor relelor și izvorul nesecat al deficiențelor la cea mai mare unitate spitalicească a județului.

Verificările recente au urmărit dacă alimentele folosite sunt proaspete, dacă ”materia primă este depozitată corespunzător și în condiții de igienă”, dacă hrana caldă pentru bolnavi este transportată în recipiente curate, cum sunt respectate circuitele. ”S-au dat termene de remediere privind spațiile lor de depozitare, care necesită lucrări de igienizare, reparații la pavimente, de văruit pereții, de înlocuit instalația de ventilare. S-a mai dispus ca aprovizionarea blocului alimentar cu materii prime să se facă separat de livrarea alimentelor preparate, să nu se intersecteze, precum și achiziționarea unui dispozitiv închis pentru transportul alimentelor preparate, pentru că sunt transportate neacoperit, prin curtea spitalului. Toate aceste aspecte au termen de remediere până în luna iunie a acestui an”, declară dr. Constantin Lipan, directorul executiv adjunct al DSVSA Neamț.

Concluziile controlului sanitar-veterinar se mulează mănușă pe intențiile anunțate de conducerea spitalului județean și incluse pe lista investițiilor din acest an. Dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al spitalului, declara, încă dinainte de controlul DSVSA Neamț, că ”igienizarea și repararea blocului alimentar, inclusiv cu partea de ventilație, este în fază de documentație tehnică”, urmând să fie promovat pentru finanțare către Consiliul Județean Neamț. Nu-i vorbă, oportunitatea acestei investiții este de la sine înțeleasă, mai ales că nu sunt decât vreo doi ani și un pic de când a fost renovat/ reabilitat întreg blocul alimentar.

Imagini de arhivă:

(C.I.)

 

Articolul precedentAnunț important pentru profesorii de Religie
Articolul următorRăuceşti, Tarcău şi Taşca – dornice de trofee de la Asociaţia Comunelor
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

2 COMENTARII

  1. Cum este posibil așa ceva?Când s-a făcut autorizarea blocului alimentar,exista această situație?Lucrătorii din sectorul alimentar(alimentație publică) trebuie să respecte circuitul materiilor prime,de preparare a hranei și distribuirii acesteia.În fața acestei constatări de nerespectare a circuitelor,unitatea trebuie închisă de urgență.Ați dat igiena alimentară pe mâna veterinarilor și rezultatele se văd.Unde este Inspecția Sanitară de Stat?Vai de noi,cei care ajungem în spitale.Medicamente insuficiente,infecții nozocomiale,mâncare dubioasă.De parcă nu ne ajunge boala,mai agravăm sănătatea prin masa servită.

  2. Acum vreo două luni, în calitate de aparținător venit în vizită în spitalul ”nou”, am urcat la urologie cu liftul cu care, în același timp, era transportată mâncarea. Eu eram deja în lift când s-a coborât la subsol pentru a prelua hrana pentru bolnavi. Meniul (brânză de vaci) era transportat în recipiente neacoperite, pe un cărucior… vai de mama lui! Așa am ”călătorit” cu toții: eu și copilul cu hainele de pe stradă (eu am avut pe umeri mizeria aia de halat obligatoriu, și verde, și de unică folosință (!!!), liftiera, doamna cu bucatele și mâncarea dezvelită plus o infirmieră cu nu știu ce recipiente medicale (probabil instrumentar chirurgical).
    Să știți că am cerut permisiunea de a urca cu liftul. N-am dat buzna!
    România secolului XXI.

Comentariile sunt închise.