0:00

24 de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate numai în luna august, în Neamț, dintre care 16 apărute printre copiii din familiile care locuiesc în zona socială din strada Fabricii, municipiul Roman. Tot de aici provine bebelușul în vârstă de 5 luni care a decedat la Spitalul Municipal de Urgenţă (SMU) Roman, pe 1 septembrie seara, după cinci zile de eforturi ale cadrelor medicale de a-l stabiliza. Copilașul fusese internat cu pneumonie interstițială, pe 28 august, iar ulterior a erupt rujeola și, alături de o anemie severă, organismul lui a cedat.

DSP Neamț: În focarul de rujeolă de la Roman s-a făcut vaccinarea ROR, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAcestea sunt datele oficiale transmise de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț la finele săptămânii trecute (foto stânga), adică la două săptămâni de la moartea bebelușului. Și la prea mult timp de la izbucnirea focarului. În condițiile în care DSP Neamț a „plătit” cu două funcții de director nepăsarea față de situația îmbolnăvirilor cu rujeolă. Apărute, iată, taman într-o comunitate unde trăiesc multe familii de etnie rromă și unde supravegherea epidemiologică – pentru toate bolile contagioase, nu doar pe bolile „copilăriei” – ar trebui făcută cu prioritate. Nu doar la Roman, ci în toate localitățile județului și mai ales acolo unde grupurile de rromi trăiesc într-o zonă restrânsă a comunității. Mai ales dacă acești copii merg și la școală, unde pot îmbolnăvi alți copii, mărindu-se, astfel, posibilitatea apariției de noi focare. Toată lumea știe că în special copiii rromi nu se supun vaccinărilor, că prea puține familii sunt în evidența unui medic de familie, inclusiv DSP care tace și își ascunde lipsa de implicare sub sintagma „mediatori sanitari”. Dar, practic, nu face nimic pentru a preveni.

Nemaivorbind despre faptul că în toată această perioadă, focarul de rujeolă de la Roman a fost ținut sub tăcere – ca și decesul copilașului, este de remarcat că, în informarea oficială, DSP Neamț spune că „în lunile iulie și august 2017, atât în cadrul campaniei de vaccinare ROR cât și ca măsură în focar s-au vaccinat cu ROR un număr de 58 de copii”.

DSP Neamț: În focarul de rujeolă de la Roman s-a făcut vaccinarea ROR, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎntrebarea este, dacă s-a făcut vaccinarea, inclusiv copiilor de pe strada Fabricii, când anume li s-a administrat ROR – înainte sau după moartea copilașului, acest „amănunt” nefiind precizat în comunicat.

Nici în paragraful anterior nu se menționează detalii, decât că din cele 24 de cazuri de rujeolă raportate în perioada 1-31 august din tot județul, 16 (majoritatea) provin din strada Fabricii. DSP mai menționează că, odată declarat „focarul”, măsurile luate au fost, în ordinea enumerării – „ancheta epidemiologică, recoltări de probe biologice, triaj epidemiologic în familiile din care provin cazurile de către medicii de familie” (sic!), „identificare contacți de comunitate și de familie”.

DSP Neamț: În focarul de rujeolă de la Roman s-a făcut vaccinarea ROR, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAșadar, tot ce s-a făcut, s-a făcut după ce rujeola s-a „întins” de la un copil la altul, în cele câteva familii. Câteva familii deocamdată, pentru că nu s-a prezentat situația la zi, pe luna septembrie, încă.

Cert este că, tot din informarea oficială a DSP reiese (discret) că abia după „explozia” de rujeolă din zona locuințelor sociale romașcane, autoritățile s-au pus pe treabă.

DSP Neamț: În focarul de rujeolă de la Roman s-a făcut vaccinarea ROR, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiInclusiv cu „implicarea mediatorilor sanitari în acțiunile de informare și mobilizare” (!) Nu se înțelege „mobilizare” la ce sau pentru ce, se poate deduce doar că pentru vaccinare. Ceea ce poate însemna că nici după izbucnirea focarului de pe strada Fabricii autoritățile nu găsesc instrumente legale de a stopa înmulțirea îmbolnăvirilor, în comunități. Mai ales că a început și școala. (C.I.)

Articolul precedentACTUALIZARE Incendiu în Dămuc la brutăria primarului Anton Covasan
Articolul următorLegea Turismului se va dezbate la Piatra Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.