0:00

53 de copii din Neamț sunt diagnosticați cu diabet, dintre care 47 în cursul anului trecut. Datele oficiale prezentate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț indică faptul că este vorba despre copii cu vârste de până la 14 ani aflați în evidență la finele anului trecut. În zilele de 14 și 15 noiembrie, de Ziua Mondială a Diabetului, sunt oferite testări gratuite la Clinica „Sfântul Andrei” din Piatra Neamț și la Spitalul Orășenesc „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bicaz, conform programului de activități destinate marcării acestei zile, la inițiativa DSP Neamț.

DSP Neamţ: 53 de copii au diabet! Testări gratuite la Clinica „Sf. Andrei” Piatra Neamț!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCei care se prezintă la clinica din Piatra Neamț pentru analize de glicemie primesc consiliere psihologică, educațională și nutrițională de la cadrele medicale ale clinicii, iar asociația umanitară „Codrin – ocrotiți copiii care vor rămâne copii” oferă Agenda diabeticului și pixuri și preia cazurile de copii diagnosticați cu diabet pentru consilierea părinților, stabilirea conduitei terapeutice și pentru întocmirea dosarului de încadrarea în grad de handicap, potrivit DSP Neamț.

DSP Neamţ: 53 de copii au diabet! Testări gratuite la Clinica „Sf. Andrei” Piatra Neamț!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn zona Bicaz, nu există medic diabetolog, astfel că inclusiv localnicii de pe Valea Muntelui au posibilitatea să meargă la Spitalul Bicaz pentru analize de glicemie, activitatea desfășurându-se în spațiul special amenajat de managerul unității sanitare. Programul de recoltare este între orele 8:00-11:00. Din cei 26.212 bolnavi de diabet din Neamț, conform evidenței DSP Neamț la finele anului trecut, aproape jumătate trăiesc în mediul rural (12.267). (C.I.)

Articolul precedentFestivalul de Teatru Piatra Neamţ – marţi, 14 noiembrie
Articolul următorAccident de muncă grav pe platforma Săvinești
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.