0:00

Dragoș Chitic – viceprimarul unanim al consilierilor locali, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* ”Va fi în interesul cetățenilor din Piatra Neamț”, declară primarul Gheorghe Ștefan
* prioritățile lui Dragoș Chitic au în vedere piața, investițiile, fondurile europene, adică exact cu ce se ocupă acum colega sa Aurelia Simionică
* ”Chiar dacă suntem din partide adverse, e obligatoriu să avem o colaborare bună”, spune noul viceprimar al Pietrei

Cu 22 de voturi exprimate, 22 valabile și tot 22 pentru, Dragoș Chitic este din nou viceprimar al Pietrei, întrunind unanimitatea colegilor săi, inclusiv a celui pe care l-a înlocuit, respectiv Adrian Grigoraș. Grigoraș a demisionat ieri din funcția de vice, colegii consilieri au luat act de asta și de vacantarea postului, iar propunerea Dragoș Chitic a venit firesc. Și politic, după cum explică primarul Gheorghe Ștefan: ”Eu zic că pentru Primăria Piatra Neamț este un lucru bun. Cred că este un om care și-a dovedit deja eficiența la primărie și are experiență în această funcție. Și dl. Grigoraș și-a făcut datoria, dar, în urma unor negocieri politice – acesta este adevărul, de ce să nu recunoaștem -, s-a decis ca dl. Chitic să revină pe funcția de viceprimar, mai ales că are o experiență vastă în ce înseamnă administrația locală. Eu sunt convins că va fi în interesul cetățenilor din Piatra Neamț”.

Dragoș Chitic a mulțumit colegilor pentru unanimitatea cu care l-au învestit pe funcție: ”Nu mă așteptam la 22 de voturi pentru din 22, recunosc”. Despre noua funcție, acesta și-a anunțat disponibilitatea – ”Am avantajul că pot fi operațional chiar de mâine, așa încât de dimineață îmi voi prelua atribuțiile” – și prioritățile – ”Sper și îmi propun să fiu un viceprimar al tuturor pietrenilor”. Alte priorități sunt Piața Centrală (”exploatarea la maximum a posibilităților cu minimum de cheltuieli”), proiectele pentru sesiunea de finanțare europeană 2014-2020, pregătirea împotriva inundațiilor (”Va trebui să identificăm zonele vulnerabile și să stabilim măsurile care se impun având în vedere fenomenele meteo extreme din țară dar și de la Piatra Neamț”), lucrările la străzi (”Să vedem cum stăm cu bugetul consumat pe reparații”). În ansamblu, dar și în detaliu, prioritățile dlui. Chitic coincid până la confuzie cu prioritățile și preocupările celuilalt viceprimar, Aurelia Simionică. Rămâne de văzut dacă își vor asuma prioritățile împreună sau și le vor împărți. Primarul Gheorghe Ștefan va delega atribuțiunile către viceprimari astăzi.

Dragoș Chitic își exprimă totuși dorința de colaborare: ”Chiar dacă suntem din partide adverse, e obligatoriu să colaborăm foarte bine. Politica o vom lăsa deoparte, aici va trebui să facem o cât mai bună administrație”.
Dana OSTAHIE

Articolul precedentGingașe puneri la punct
Articolul următorPoliclinica Piatra Neamţ se desparte de trecut zâmbind

1 COMENTARIU

  1. auzi la pinalty tatal coruptiei si al coruptilor….in interesul cetatenilor!!!!!!!!!!!!!!!!!!! dar cand ai facut matale ceva in interesul cetatenilor?! nu va este rusine mafiotilor!

Comentariile sunt închise.