0:00

Două accidente mortale la 6 ore distanţă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDoi bărbaţi din judeţul Neamţ n-au mai prins noaptea de Înviere. Amândoi au murit în accidente rutiere, unul din ele fiind de bicicletă, de-a dreptul stupid. Biciclistul avea 64 de ani şi, în după-amiaza de 15 aprilie, la ora 15, într-un sector de drum în pantă, pe DJ 207 A, în localitatea Sagna, s-a dezechilibrat şi a căzut în cap, pe carosabil. A fost dus la spital, în stare foarte gravă şi, ulterior a decedat.

Al doilea accident mortal s-a petrecut seara, după ora 21, în localitatea Stânca din comuna Pipirig. Un bărbat de 44 de ani din Vânători a pierdut controlul asupra direcţiei autoturismului pe care-l conducea spre casă, maşina a ieşit de pe şosea şi s-a izbit violent într-un cap de pod. Şoferul a fost descarcerat, predat unui echipaj medical, iar în ambulanţă a intrat în stop cardio-respirator şi n-a mai putut fi resuscitat.

Un alt accident grav s-a petrecut în noaptea de 16 spre 17 aprilie, în localitatea Ion Creangă, unde un autoturism a intrat într-un copac. Un tânăr de 21 de ani, diagnosticat cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral şi fractură de maleolă, a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul.Municipal Roman.

C.M.

Articolul precedentCandela de Înviere i-a adus moartea
Articolul următorCod portocaliu de ninsori în Neamț, Suceava și Bacău
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.