0:00

Doi „haiduci”, unul de 36 și celălalt de 45 de ani, din Oniceni, au fost ridicați de mascați, în colaborare cu polițiștii de la Secția Rurală Ion Creangă, în ziua de 29 martie.

„Ambii sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de amenințare și loviri sau alte violențe, fiind preluați de organele de cercetare penală pentru documentare activității infracționale”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Doi „haiduci” din Oniceni, ridicați de mascați, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCel mai periculos, și cu șanse mari de a fi reținut și dus la arestare, este individul de 36 de ani, care a băgat spaima în localnici. Deși se afla sub control judiciar și trebuia să stea cuminte, în ziua de 24 martie, el a avut un conflict cu un localnic pe care l-a bătut atât de „bine” încât omul are nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale. Nu este singura victimă a „haiducului” care, în ultima vreme umblă călare prin sat, cu o toporișcă la brâu, și pocnește pe cine are chef din goana calului. (C.M.)

Articolul precedentAmendă record pentru neprotejarea patrimoniului: 20.000 de lei
Articolul următorDupă o vizită în Spitalul Județean, Ionel Arsene cere anchetă de urgență
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.