0:00

În doi ani de zile, între 2012 și 2013, la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Neamț au fost depuse doar 37 de cereri pentru eliberarea formularului S 1 (E 112). Introdus în 2007, acest formular se adresează românilor ale căror afecţiuni nu pot fi tratate în ţară sau care nu pot beneficia de tratament adecvat în ţară datorită complexităţii cazului.

O altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru ca tratamentul oferit în străinătate să fie suportat de stat în baza formularului E112 este ca afecţiunea să fie inclusă în lista pachetului de bază de servicii medicale disponibil în România, pentru a putea beneficia de decontul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Oricum, tratamentul este oferit doar în unitățile spitalicești din Europa.

„Din cele 37 de cereri înregistrate în perioada 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2013, au fost aprobate 34, care au îndeplinit toate condițiile impuse de lege. Totodată, de la începutul anului curent și până în momentul de față, au fost solicitate 3 formulare de acest tip, toate cererile fiind aprobate”, ne-a declarat Radu Firăstrău, președintele-director al CJAS Neamț. Probabil că numărul nemțenilor care ar dori să beneficieze de tratamente în străinătate, pe baza formularului E 112, ar fi mult mai mare, dacă procedura ar fi mai puțin anevoioasă. Potrivit reprezentanților CNAS, intervalul de timp necesar pentru aprobarea dosarului de tratament în străinătate variază în funcție de complexitatea fiecărui caz în parte.

Astfel, o aprobare poate veni, în unele situații, în doar câteva zile de la depunerea dosarului, iar în alte cazuri așteptarea poate ține chiar și câteva luni. Și tot din această cauză, a procedurilor greoaie, CJAS Neamț nu poate deconta cheltuielile tratamentului din străinătate, chiar dacă de la unele intervenții au trecut doi ani.

„Până la data de 28 februarie 2014, nu au fost înregistrate, la sediul CAS Neamț, facturi în vederea decontării serviciilor medicale oferite de statele membre UE asiguraților din județ, în baza formularului E 112”, mai spune președintele-director al CAS Neamț. Cei 34 de nemțeni care s-au tratat în UE suferă de afecțiuni oncologice, neurologice, dermatologice , dar și boli ale sistemului circulator și ale sistemului digestiv. La nivel național, peste 1.000 de români au plecat, numai în cursul anului trecut, să se trateze în străinătate. (A.S.)

Articolul precedentUn alt fel de mărțișor
Articolul următorAtacuri subtile PNL – PSD în CL Roman