0:00

Procurorii DNA Iași au reţinut, pentru 24 de ore, marţi, 25 aprilie, un instructor auto şi pe complicele său, pe care îi acuză de “trafic de influență în formă continuată” şi, respectiv, “complicitate la trafic de influență”.

DNA: Instructor auto reţinut pentru trafic de influenţă, ZCH NEWS - sursa ta de informații“În perioadele 22 septembrie – 15 noiembrie 2016 și 24 aprilie – 25 aprilie 2017, inculpatul Racoviță Jan, în calitate de instructor auto, a pretins și primit de la două persoane câte 1.500 euro. În schimbul acestor bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra unui ofițer de poliție cu funcție de conducere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.I.V) Iași și că-l va determina pe acesta să ajute persoanele respective să promoveze proba practică a traseului și implicit să obțină permisul de conducere. Într-unul dintre cazuri, instructorul auto Racoviță Jan a beneficiat și de ajutorul celuilalt inculpat, Neculai Dănuț, care i-a intermediat relația cu una dintre cele două persoane, pretinzând și primind de la aceasta din urmă suma de 750 lei”, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, urmând să fie prezentaţi la Tribunalul Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție și IGPR – Direcția pentru Operațiuni Speciale. (ZCH NEWS)

Articolul precedentDe astăzi, English Home la Shopping City Piatra-Neamț! Reduceri de 50% la toate produsele!
Articolul următorCând la 112 sună spiritul civic… în „ceață”!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.