0:00

Alexandru Filimon și Codruț Munteanu, singurii interesați să fie manager plin al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, și-au susținut astăzi, 2 iulie, proiectele în fața comisiei de concurs, formată din Octavian Bărbuleț Tărăntuș (președintele CA al Spitalului), Veronica Vasiliu și Cristina Mititelu de la Consiliul Județean. Secretarul comisiei a fost Constantin Oprea, directorul financiar-contabil al DSP Neamț.

Pe lângă comisia de concurs, la examinarea candidaților a participat, ca observator, și Zizi Daniel Burghelea, fizicianul Spitalului Județean, care și-a dorit să-i cunoască pe candidați, după cum ne-a declarat la finalul probei.

Director nou la Spitalul Județean Neamț. S-a încheiat concursul!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCei doi au intrat în probă în ordine alfabetică și ambii au stat cam 45 de minute. Alexandru Filimon, care și-a structurat proiectul pe tema managementului resurselor umane și a făcut o analiză economică a spitalului pe ultimii trei ani, a declarat, la ieșirea din concurs: ”Cred că spitalul merită o șansă și eu am energia necesară, sunt un om echilibrat, imparțial”. Dacă va câștiga acest concurs, una din primele măsuri va fi ”scoaterea la concurs a postului de director medical, pentru că spitalul trebuie să aibă Comitet Director și pentru că directorul medical este veriga de legătură cea mai importantă între manager și cadrele medicale”.

Alexandru Filimon are 44 de ani, este economist, specializat în marketing informatic, absolvent al unui master internațional MBA la Universitatea din Halifax și a predat câțiva ani la universități publice din Canada.

Director nou la Spitalul Județean Neamț. S-a încheiat concursul!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiChirurgul Codruț Munteanu are 63 de ani și, din 1993, conduce prima clinică privată din țară, înființată în București, după ce, ani la rând, a fost chirurg la Spitalul Clinic Fundeni, la Institutul Național de Endocrinologie din București și la Spitalul Clinic CFR Witting din București. La finalul probei de astăzi, a declarat că a răspuns unor întrebări și a clarificat câteva inadvertențe din proiectul său, care au fost sesizate de membrii comisiei de concurs. Consideră că Spitalul Județean Neamț ”acum, este un spital cu multe probleme, dar în care se poate face treabă, ajutat de toți cei din jur”. Dacă va fi numit manager, ”prima dată, vreau să-i cunosc foarte bine pe fiecare în parte, voi discuta cu toți, pentru a înțelege fiecare cum gândește, vreau să cunosc mai întâi foarte bine spitalul, fiindcă resursa umană este principala mea țintă”.

Până marți, 3 iulie, comisia de concurs va evalua proiectele și va da fiecăruia un punctaj, în baza căruia se va decide câștigătorul concursului pentru șefia Spitalului Județean Neamț. Despre vreo eventuală poticnire care să ducă la invalidarea concursului, nici nu încape vorbă, fiindcă, așa cum a explicat Octavian Tărăntuș, ”Cei doi candidați sunt extrem de bine pregătiți”.

Director nou la Spitalul Județean Neamț. S-a încheiat concursul!, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Rezultatele se vor afișa mâine, până în ora 14, apoi se vor înregistra eventualele contestații și vineri, 6 iulie, se va ști cine e titularul contractului de management pentru următorii trei ani. (C.I.)

 

 

Articolul precedentVânători-Neamţ: Festivalul „Copilăria un poem”, succes şi la a IV-a ediţie
Articolul următorIncendiu ”devastator” la un Logan de poliție: au ars 4 centimetri de izolație
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.