Medicul suspectat de luare de mită a fost reţinut pentru 24 de ore, vineri, 14 iulie, anunţă Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) Iaşi într-un comunicat de presă. Cel numit în comunicatul DGA “BEV, medic în cadrul unei unități medicale din Iași”, este cercetat pentru “luare de mită” şi va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

“Reamintim faptul că, la data de 11.07.2017, ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au efectuat 3 percheziţii domiciliare la un cabinet medical și la două locuințe ale medicului suspectat de săvârșirea unor infracțiuni de corupție. În cauză există probe certe că, în zilele de 10 și 11 iulie, medicul a pretins şi primit cu titlu de mită, de la un număr de 6 persoane, diferite sume de bani pentru condiţionarea actului medical”, precizează DGA Iaşi.

ub.ro

În timpul perchezițiilor au fost găsiţi 23.500 de euro, 1.250 de dolari SUA și peste 3.500 de lei. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale. (ZCH NEWS)

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here