0:00

Starea cumplită în care a ajuns unul din simbolurile județului – ca să nu spunem al țării întregi -, Cetatea Neamțului, a intrat în atenția deputatului Iulian Bulai, după ce malpraxisul operat de ”specialiști” a fost evidențiat de Mesagerul de Neamț într-un material pe care îl puteți reciti aici, iar anterior a făcut subiectul mai multor articole ale aceluiași ziar (detalii aici).

Deputatul USR de Neamț a preluat informațiile și, utilizând pârghiile legale pe care le are la îndemână, a formulat o interpelare la adresa lui Valer Daniel Botez, de curând ministru al Culturii și Identității Naționale, atrăgând atenția asupra ”Degradării monumentului istoric Cetatea Neamțului”.

Deputatul Iulian Bulai solicită să i se comunice ce anume au făcut Ministerul și Institutul Național al Patrimoniului de când ai primit raportul Direcției pentru Cultură Neamț – finalul anului 2016! – pentru a remedia problemele apărute la Cetate și, punctual, dacă, de la momentul recepției proiectului de restaurare cu fonduri europene, s-au mai făcut investiții pentru întreținerea monumentului. Inclusiv pe linie de hidroizolație, dacă a existat în proiectul de restaurare și dacă a fost realizată, având în vedere că zidurile Cetății au mustit de apă toată toamna, iar acum, odată cu venirea frigului, apa a înghețat în pereți. Cu toate consecințele care decurg de aici. Imaginile publicate de Mesagerul de Neamț sunt elocvente. Petele de pe pereți nu sunt umbre, ci apă.

Interpelarea deputatului Bulai își așteaptă răspunsul. Probabil va veni ori în stilul caracteristic ”o mare de idei într-un pustiu de cuvinte”, ori cândva pe la începutul primăverii. Între timp, peste fala turismului nemțean mai trece o iarnă și nu se știe ce va mai rămâne din zidurile mărețe. (D.O.)

Interpelarea integrală o găsiți mai jos:

https://zch.ro/wp-content/uploads/2018/12/i2081B.pdf

Articolul precedentUnde au ajuns peste 13 tone de alimente adunate de copiii din Neamț
Articolul următorIncendiu pe str. Grigore Ureche Piatra Neamț. Foto
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Lucrul de mântuială se putea observa imediat după ,,restaurare” chiar și de nespecialiști, și sub alte aspecte.

Comentariile sunt închise.