Despre Vacanțe, cu dragoste… Şi, iarăşi, a fost…

Nici o vară nu mi se păru mai capricioasă ca aceasta. Deviza pare a fi „nici o zi fără o ploaie“. S-au răzbunat stihiile şi s-au năpustit asupră-ne toate urgiile naturii dezlănțuite. Ne-am obişnuit cu ororile şi drama a devenit fapt divers. Se moare cu patimă în România, găinile cotcodăcesc prin şuvoaie, huma pereților se scurge galbenă în băltiri mocirloase, plutesc deznădejdile prin curți şi cotloane noroite. De ce oare o fi aşa scumpă apa? România mileniului trei, de la Hristos încoace, se arată ca un mare spațiu al deznădejdii şi, în acelaşi timp, ca un eden al escrocilor. Obstinația cu care guvernanții aplică regimul belirii colective, pe de o parte, exercițiul josnic al jecmănitorilor de profesie, nărăviți să trăiască, bine, din amenzi, dobânzi şi penalități, pe de alta, fac din spațiul social contemporan o junglă nemiloasă şi neiertătoare, depărtată de Dumnezeu şi de toate valorile morale pe care, în parte, nu le-a putut stârpi nici măcar comunismul. Teritoriul cultural, şi cu precădere cel muzical, a devenit subit un loc de refugiu. Publicul pietrean, vitregit de muzică şi de manifestări autentice, se bucură de absolut tot ceea ce i se oferă. Cu atât mai mult cu cât este gratis. Spiritul critic, discernământul, pălesc în fața nevoii fireşti de accedere la un statut uman cât de cât satisfăcător. Pensionarele, bucuroase că pot să înlocuiască sacoşa goală – cu care cutreieră piețele – cu poşeta scoasă de la naftalină, găsesc prilejul nimerit de a-şi manifesta cu entuziasm solidaritatea şi adeziunea întru cultură. Spunea maestrul Marin Cazacu, într-una din seri: „Putem fi liniştiți. Viitorul muzical al României este asigurat.“ Mă întreb care dintre cei 400 de spectatori, martori ai evenimentului, era neliniştit din această pricină. Neliniştile, de bună seamă, veneau din cu totul alte frustrări. Pe care, cei care ne conduc, şi se bat între ei ca chiorii, le cunosc prea bine.

Bârfă şi considerații

Dacă prima seară a Festivalului muzical din cadrul celei de a 41-a ediții a Vacanțelor Muzicale la Piatra Neamț a fost marcată onorabil de prezența orchestrei de coarde „Camerata regală“, cea de a doua şi-a propus să creioneze portretul unei tinere muziciene nemțene, Raluca Ouatu. Lucru ce i se cuvenea, credem noi, atât pentru traseul artistic parcurs, cât şi, mai ales, pentru contribuția semnificativă la întruparea acestei ediții a festivalului.

Marți seara, una dintre cele mai bune formații camerale ale României,

„Cvartetul transilvan“, format din Gabriel Croitoru, Nicuşor Silaghi, Marius Suărăşan şi Vasile Jucan, au oferit un program de ținută care, în ciuda faptului că a fost extrem de uşor, a demonstrat nivelul calitativ înalt al formației şi posibilitățile depline de exprimare ale genului.

O zi mai târziu, aşa cum îndeobşte s-a încetățenit, pe podium au intrat reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior muzical de la Universitatea de Arte „George Enescu“ Iaşi, Universitatea Națională de Muzică Bucureşti şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ Cluj- Napoca. Ca întotdeauna, de altfel, cu lucruri de calitate.

Corul de cameră „Cappella Transylvanica“, întemeiat cu zeci de ani în urmă de regretatul Dorin Pop, a trecut prin mostre ale repertoriului de gen universal şi românesc din secolul XVI până la creații contemporane, ca cea a lui Adrian Pop, de pildă. Este îmbucurător să constatăm faptul că o formă de expresie artistică, un gen cu tradiție, dar aproape uitat, încă mai există în România. Din păcate, cu toate dovezile de simpatie ale publicului, trebuie să recunoaştem că formația nu mai are omogenitatea, finețea şi rafinamentul cu care s-a impus în viața muzicală. Ca să nu mai vorbim de ținuta mult prea provocatoare a tinerei dirijoare Rodica Trandafir. Dar cum ăsta este un aspect extramuzical, poate fi luat ca o simplă bârfă.

Atelier de vacanță

Neîndoios, seara cursului de măiestrie al maestrului Marin Cazacu s-a anunțat a fi un eveniment. Susținut atât de statura profesională a acestuia cât şi de specificul programului care s-a integrat cel mai bine în spiritul inițial, dar în parte uitat, al Vacanțelor.

Dacă Andrei Bişoc şi Vlad Câmpean sunt încă la vârsta acumulărilor în tehnica instrumentului, altele au fost aşteptările de la tânăra absolventă a Universității Naționale de Muzică Bucureşti, Diana Popescu, cea care, în fața unei partituri deosebit de pretențioase, „Preludiu din Suita nr. 5 pentru violoncel solo“, ne-a oferit un Bach cam frînt.

Prezențe scenice deosebit de agreabile, grațioşi şi spectaculoşi, Izabela Ghergu şi Cornelius Zirbo, de la Cluj, au tratat într-un mod juvenil şi atrăgător o parte din Concertul în sol minor pentru două violoncele de Antonio Vivaldi, în ciuda diferenței elocvente de sonoritate a instrumentelor de calitate diferită. Mai mult, tânăra interpretă ne-a oferit o versiune încă nefinisată, şi deci imperfectă, a primei părți din cunoscutul “Concert în Do major” de Joseph Haydn.

Excelând printr-un vibrato prelung şi bine stăpânit, care, de altfel, face parte din dimensiunea estetică a lucrării, Jan Sekac, din Oradea, a preludiat edificator, cu o secvență din „Carnavalul animalelor“ de Camille Saint-Saens, ineditul Tango în care a evoluat alături de Cornelius Zirbo.

Dacă prima parte a Sonatei în la minor „Arpeggione“ a lui Franz Schubert, prezentată de Thibault Joubert nu a convins, următoarele două părți ale aceleiaşi lucrări, interpretate cu patos de tânărul absolvent al Universității Naționale de Muzică Bucureşti, Octavian Lup, au configurat o realitate interpretativă caracterizată prin muzicalitate, trăire, tehnică ireproşabilă şi sensibilitate emoțională de excepție. De altfel, Octavian Lup a mai evoluat o dată, strălucitor, în fața publicului pietrean în prima seară a Vacanțelor, acompaniat fiind de orchestra de cameră „Camerata Regală“.

Neconvingătoare, datorită şi lucrării oarecum meschine, Alexandra Căplescu. În fine, ca o încununare a evoluției de până atunci, Cornelius Zirbo a cucerit publicul prin interpretarea surprinzătoare – ținând cont că este  abia în clasa a VIII-a – a Variațiunilor pe coarda la – varianta pentru violoncel – de Nicolo Paganini. De altfel, într-un clasament ad-hoc al tinerilor maeştri sau aspiranți la acest titlu, Octavian Lup şi Cornelius Zirbo s-au detaşat convingător. A acompaniat impecabil, nuanțat, cu mult profesionalism şi cu multă dragoste – s-a văzut -, pianista Verona Maier. La o nenorocire de pian – strident în acute şi flasc în grave – pe lângă care hammerclavier-ul lui Beethoven poate fi considerat un instrument evoluat.

Umpluturi

Între timp s-au mai petrecut şi alte minuni. Pre gustul tuturor: ba un program de cântece şi dansuri din zona Moldovei, cu Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu“ din Suceava, ba un jazz cu Mircea Tiberian şi ai săi, ba un folk cam obosit şi uzat de pe vremea când eram juni şi fericiți, ba o formație care exploatează accentele populare pe ritmuri pop, aducând isteria colectivă la nivelul supradimensionat al amplificării. Or, aşa ceva nu se face într-un festival care, totuşi, are o anumită ținută şi nu îşi propune să promoveze muzica aflată la minima rezistență. Că oricum e promovată copios. Din păcate, formația care s-ar fi potrivit cel mai bine atmosferei nocturne estivale, Fanfara Brigăzii 15 mecanizate „Podu Înalt“ Iaşi, a trebuit să cânte… în sală.

Muzică, ecologie şi inflație de soprane

Festivalul muzical s-a încheiat cu Seara muzicii de operă, la care şi-au dat concursul cursanții masterclass-ului de canto – diriguit de soprana Iulia Isaev şi pianista Raluca Ouatu -, acompaniați de Orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora“ Bacău, la pupitrul căreia s-a aflat dirijorul Cristian Lupeş. Noapte fără ploaie (!), public numeros şi îndatoritor, interludii orchestrale variate, bine alese şi bine integrate în cadrul programului, repertoriu cu mulți verişti şi, tocmai de aceea pretențios, iar peste toate inflație de soprane.

Dintre cele şapte soliste, toate foarte bine dotate din punct de vedere vocal, cu timbruri frumoase, dar inegal şcolite, s-au impus Amelia Stoicescu şi Alexandra Toma, în vreme ce Andreea Novac şi-a reconsiderat interpretarea abia cu cea de a doua lucrare din program.

Cu toate că orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora“ din Bacău este o formație redutabilă, alcătuită din profesionişti remarcabili, de data aceasta – din pricini care țin de considerente tehnice – a sunat lamentabil. Ba pe alocuri dezastruos. Cerințele unui spectacol simfonic în aer liber sunt cu totul altele decât cele presupuse de o nuntă sau un botez. Şi, de regulă, în condițiile în care se are la dispoziție un spațiu deschis, cu o acustică studiată, îngrijită şi reconsiderată prin elemente de susținere, nu se foloseşte amplificarea. Belcanto-ul, trebuie să recunoaştem, este unul dintre puținele produse ecologice autentice.

În loc de elogiu

Dincolo de toate cele spuse, dincolo de toate plusurile sau scăderile semnalate, trebuie să recunoaştem că inițiativa de a relua manifestarea pietreană consacrată – şi, s-a văzut, mult aşteptată – este una dintre cele mai nimerite. De aceea se cuvine să mulțumim organizatorilor şi truditorilor inimoasei echipe pentru ceea ce au reuşit să ne ofere în condițiile deloc facile ale acestei perioade: ec. Carmen-Elena Nastasă, director “Carmen Saeculare”, conf. univ. dr. Mihaela Spiridon, director artistic, Ciprian Aileni, Ramona Mancaş, Nicoleta Amăriucăi, Valentin Andrei, Daniela Bîndilă, Octavian Popa, Laura Oprea, Simona Cucu, Emilia Pîclea, Dan Humă, Constantin Rogin. Bravo! Parcă aşa se strigă la sfârşitul unei lucrări bine interpretate, nu-i aşa?

Ioan AMIRONOAIE