0:00

ACTUALIZARE Medicii legişti nu au putut stabili cauza morţii! Soţia victimei ar putea fi reţinută!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiACTUALIZARE 2: Medicii de la Institutul Medico-Legal din Iaşi nu au putut stabili cum a murit bărbatul şi asta pentru că organele interne nu au fost găsite nici până acum. În aceste condiţii au decis să preleveze probe şi să le trimită la analize histopatologice, pentru a stabili cauza decesului. Numai că aceste analize pot dura până la 30 de zile şi acest lucru este posibil să întârzie soluţionarea cazului.

Între timp, soţia victimei nu şi-a schimbat atitudinea şi refuză să coopereze. La ora 17 ea a fost adusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, unde urmează audierea oficială.

„Nu s-au găsit nici organele interne, nici organele genitale, iar principala suspectă nu vrea să spună ce-a făcut cu ele şi susţine, în continuare că nu ştie ce s-a întâmplat”, a declarat procurorul Stelian Olteanu.

„După ce o voi audia, voi emite pe numele ei ordonanţă de reţinere. Am examinat cu atenţie locuinţa celor doi şi rămân la părerea că omorul nu s-a comis acolo”.

Presupunând că fosta profesoară ar putea avea probleme psihice, pentru că e greu de crezut că o femeie normală la cap şi-ar ciopârţi bărbatul şi l-ar plimba, cu microbuzul şi cu taxiul prin judeţul Iaşi crezând că nu va afla nimeni cine este, anchetatorii au verificat trecutul medical al Anei Zaharia. Ea nu figurează, însă, în evidenţa niciunui doctor cu tulburări de comportament sau cu alt tip de afecţiune psihică. Oricum va fi supusă foarte curând unei expertize de specialitate, pentru a se stabili dacă are discernământ.

ACTUALIZARE 1: Anchetatorii au stabilit că bărbatul ucis este Gheorghe Zaharia, în vârstă de 70 de ani, ofiţer de armată în rezervă.

Soţia lui, fostă profesoară de geografie, Ana Zaharia (65 de ani) a fost denunţată de taximetristul care a transportat-o.

„Azi noapte, la ora 1,30, taximetristul respectiv a anunţat Poliţia Târgu Frumos, că femeia pe care a avut-o drept client avea trei saci menajeri, care puţeau”, a declarat procuroul Stelian Olteanu, care a preluat ancheta.

ACTUALIZARE Medicii legişti nu au putut stabili cauza morţii! Soţia victimei ar putea fi reţinută!, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Stelian Olteanu

„A fost sesizat imediat Parchetul de la lângă Tribunalul Neamţ, bucăţile de cadavru au fost duse la IML, iar dimineaţă ne-au anunţat pe noi. În garsoniera în care locuiau cei doi este un haos, nu ştiu cum puteau trăi printre sticle goale, cutii de plastic şi haine împrăştiate peste tot, dar n-am găsit urme de sânge. Am găsit, în schimb, capul bărbatului, într-o găleată din plastic, într-o baie nefuncţională, transformată în debara. L-am ridicat şi l-am trimis tot la IML Iaşi, unde se va face necropsia şi, între timp încercăm să audiem femeia, care nu recunoaşte nimic. Până acum a declarat că a fost la Bucureşti, a adormit în autocar, afară era frig şi ea nu ştie ce s-a întâmplat, în condiţiile în care a transportat cadavrul tranşat până la Târgu Frumos. După aspectul garsonierei, cel puţin la momentul actul, tind să cred că omorul s-a petrecut în altă parte”.

Simultan, anchetatorii au audiat vecinii soţilor Zaharia, care au declarat că ultima oară i-au văzut sâmbătă, 12 septembrie, făcând cumpărături la Lidl, chiar vizavi de blocul în care locuiau.

ŞTIRE INIŢIALĂ: O profesoară trecută de 60 de ani, din municipiul Roman, şi-a ucis soţul, l-a tranşat şi a plecat spre Târgu Frumos cu bucăţile de cadavru ambalate în mai mulţi saci menajeri, aşezaţi în genţi şi sacoşe. Ea a atras atenţia unui taximetrist căruia i s-a părut suspect bajagul femeii şi a anunţat poliţia. Descoperirea macabră a fost făcută în noaptea de 14 spre 15 septembrie, iar la această oră ancheta este în plină desfăşurare. Vom reveni cu detalii. (C. MIRCEA)

Articolul precedentPSD Piatra Neamț: Rechizite și cărți pentru copiii din Văleni
Articolul următorLIDL: „Verde la educație pentru circulație” (19.09.2015, 10:00)
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.