0:00

Descoperire de importanţă mondială la Poiana Cireşului / Statuetă veche de 20.000 de ani, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* “S-au mai descoperit încă două obiecte de artă: un pandantiv din dinte de vulpe şi o rondea perforată care se purta pe veşminte”, a precizat dr. Elena-Cristina Niţu

O statuetă din os, veche de 20.000 de ani, a fost descoperită, marţi, de arheologii dâmboviţeni în situl Poiana Cireşului din Piatra Neamţ, a declarat pentru Agerpres responsabilul de şantier, dr. Elena-Cristina Niţu. Descoperirea are o importanţă mondială, susţin arheologii.

”Chiar astăzi (marţi, n.r.) am descoperit o statuetă din os, este prima statuetă de paleolitic descoperită în România. Statueta provine dintr-un nivel de 20.000 de ani, asta însemnând ultimul maxim glaciar, nivelul este specific unor vânători de ren. Aşezarea este exact focusata pe aşa ceva, pe vânătoarea renului din ultimul maxim glaciar. Statueta este descoperită într-un context mai amplu, pentru că tot astăzi s-au mai descoperit încă două obiecte de artă: un pandantiv din dinte de vulpe şi o rondea perforată care se purta pe veşminte”, a precizat dr. Elena-Cristina Niţu.

Descoperire de importanţă mondială la Poiana Cireşului / Statuetă veche de 20.000 de ani, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Arheologii subliniază importanţa descoperirii acestei statuete, fiind cunoscute pe plan mondial puţine astfel de obiecte vechi.
”Importanţa descoperirii statuetei este mondială. Este mondială pentru că sunt foarte putine statuete de 20.000 de ani vechime care au fost descoperite în Europa şi Asia (…) Statueta de aici are exact caracteristicile gravetianului estic, este similară cu ce s-a descoperit în aşezări din Rusia”, a mai spus Elena-Cristina Niţu.
Tot în luna august a fost descoperit, în acelaşi sit, un pandantiv de piatra, vechi de circa 20.000 de ani.

Cercetările de la Poiana Cireşului se desfăşoară sub egida Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, prin responsabil de şantier dr. Elena-Cristina Niţu şi directorul instituţiei, dr. Ovidiu Cârstina, cu participarea studenţilor Universităţii “Valahia” din Târgovişte şi sub coordonarea prof. univ. dr. Marin Cârciumaru. (Z.C.H.)

Articolul precedentProgramată la operaţie pe cord a urcat pe Ceahlău
Articolul următorHCM Baia Mare-HCM Roman 25-22 (12-10) / Încleştare între ”titani”