0:00

Luni, 10 septembrie, la Şcoala Postliceală Sanitară „Laureatus” din Târgu-Neamţ, a avut loc deschiderea anului şcolar, în prezenţa conducerii şcolii, a profesorilor şi a elevilor. Într-o atmosferă solemnă, dar în acelaşi timp şi primitoare, Doru Băetu, preşedintele Fundaţiei pentru Ştiinţă şi Sănătate „Laureatus” şi Dumitru Pralea, directorul şcolii, i-au întâmpinat pe viitori asistenţi medicali şi farmacişti din anii doi şi trei, dar mai ales pe cei din anul întâi, cu mesaje mobilizatoare, de susţinere şi de prietenie.

„Elevii și părinții s-au strâns la școală pentru începutul anului școlar 2018-2019, pe care ni-l dorim mai bun, cu împliniri, cu rezultate notabile și multe bucurii. Bucuria revederii colegilor, speranța că așteptările vor deveni reușite și emotia primei zile de școală sunt sentimentele care ne încearcă pe toți cei implicați în procesul de învățământ. Doresc să subliniez faptul că elevii beneficiază de o pregătire profesională echivalentă cu pregătirea standard din celelalte țări ale Uniunii Europene, calificarea profesională asistent medical generalist, fiind recunoscută de Uniunea Europeană. Vă mulțumesc pentru prezență și vă urez tuturor spor la învățătură și rezultate pe măsură!”, a declarat prof. Dumitru Pralea, directorul şcolii.

„Calificările profesionale autorizate din cadrul Școlii Postliceale Sanitare Laureatus Târgu Neamț de către Ministerul Educației Nationale sunt: asistent medical de farmacie și asistent medical generalist. Menționez că limba de predare este româna, cursurile sunt cu frecvență de zi, iar durata studiilor este de 3 ani. Consider că este necesar să investim în educație, ne-am focalizat pe învățare, întrucât am considerat că învățarea este un proces fundamental. Părerea mea este aceea că școala nu trebuie văzută ca o locație unde predă un cadru didactic, ci este locul unde elevul învață. Școala noastră este o unitate de învățământ unde se face educație, deci totul trebuie să se construiască și să se centreze în jurul procesului de învățare, acesta fiind unul structurat. Mai exact noi avem stabilit clar ce trebuie să știe un elev și ce trebuie să fie capabil să facă la sfârșitul școlii sanitare de nivel postliceal. La începutul anului școlar 2018-2019 urez tuturor colegilor mei sănătate, răbdare, inspirație, putere de muncă și succes în realizarea proiectelor pe care le au la nivelul școlii sau pe care le prefigurează pentru acest an școlar”, a declarat şi prof. Doru Băetu, managerul fundaţiei.

Calificările profesionale autorizate din cadrul Școlii Postliceale Sanitare Laureatus Târgu Neamț de către Ministerul Educației Nationale sunt: asistent medical de farmacie și asistent medical generalist. Menționez că limba de predare este româna, cursurile sunt cu frecvență de zi, iar durata studiilor este de 3 ani. (C.T. STURZU)

Articolul precedentZiua comunei Agapia, sărbătorită pe un colţ de Rai
Articolul următorElevii de clasa a II-a își așteaptă, încă, manualele
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.