0:00

180 de delegați, din 204, l-au reales pe deputatul Laurențiu Leoreanu președinte al PNL Roman, joi, 30 martie, la ceas de seară, în sala de festivități a primăriei romașcane. Cu un prezidiu format din senatorul Eugen Țapu-Nazare, deputatul Mugur Cozmanciuc, primarii Lucian Micu și Dragoș Chitic și, evident, deputatul Leoreanu, liberalii din Roman și-au ales liderul și echipa de bază.

Eugen Țapu, conducând conferința, a ținut să le mulțumească celor din ”nucleul dur al liberalilor din Roman”, ”pentru rezultatele obținute în alegerile locale”.

Primarul Dragoș Chitic a vorbit, nu fără oarecare invidie, despre liberalii romașcani: ”Laurențiu Leoreanu a făcut istorie la Roman, dar nu a uitat orașul de unde a plecat, nu și-a luat mâna de pe oraș, ci l-a lăsat în mâinile domnului primar Lucian Micu, care va fi sigur și primarul ales. Dvs., cei din Roman, aveți o mare șansă că orașul că este condus de oameni de calitate și este o șansă pentru PNL”.
Președintele Mugur Cozmanciuc a spus, printre altele: ”Avem o organizație puternică la Roman și, cu această echipă, putem pregăti cele două momente importante din 2019 – alegerile europarlamentare și alegerile prezidențiale. Vreau ca această echipă, care se alege astăzi, la Roman, să fie echipa cea mai potrivită de a da startul, de aici, din Roman, pentru Moldova, pentru țară”.
Singur candidat pentru șefia organizației, Laurențiu Leoreanu a fost reconfirmat pe funcție, prilej cu care, din nou, le-a mulțumit romașcanilor pentru încredere: ”Au fost rezultatele unei munci susținute și, pentru această muncă, vreau să vă mulțumesc, în nume personal, în numele conducerii organizației PNL Neamț. Vreau să vă spun că v-am simțit nu numai camarazi în tranșee, ci și prieteni, oameni cu suflet, oameni care, având ca argument realizările din municipiul Roman din ultimii 9 ani, au mers pe această linie, pe care noi am trasat-o, în care Romanul s-a axat pe politici de dreapta de dezvoltare, de europenizare și de modernizare”.

Primarul Lucian Micu a obținut, prin statut, o funcție de vicepreședinte în Biroul Politic: ”La alegerile locale de anul trecut, am promis că echipa Laurențiu Dan Leoreanu – Lucian Micu va rezista și va funcționa. Astăzi, această întâlnire confirmă, dacă mai era nevoie, că distanța Roman-București nu poate fi o piedică pentru cei care își doresc să facă ceva pentru comunitate”.

Alți vicepreședinți au fost desemnați, prin vot, Leonard Achiriloaei, Lucian Pascariu, Bogdan Andrieș, Maricel Benchea, Constantin Ghica, George Bălan, Petru Farcași și Mircea Beloiu, cărora li se adaugă, de drept, nu doar primarul Micu, ci și viceprimarul Roxana Iorga.

Din Biroul Politic mai fac parte, tot de drept, președinții organizațiilor de tineret, de femei, de pensionari și oameni de afaceri, respectiv Dragoș Moroșanu, Dana Păiuș, Dumitru Ouatu și Petrică Căpraru. Secretar trezorier a fost desemnat Eusebiu Lupu. (D.A.)

Articolul precedentPrimăria Bicaz vrea sediul Poliției prin hotărâre de Guvern
Articolul următorVânători-Neamţ: PNL şi PSD, păreri contrare despre utilizarea bugetului local
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.