Deputatul Laurențiu Leoreanu, vicepreședintele Partidului Național Liberal, a prezentat un tablou al vieții politice și sociale din România zilelor acestea, tablou expus prin paleta și penelul PNL. Într-o conferință de presă organizată duminică, 8 octombrie, Laurențiu Leoreanu a apreciat ca fiind constructivă opoziția făcută de liberali, fermă și continuă, deși, a afirmat deputatul liberal, acțiunile PNL nu se văd prea bine în opinia publică, ”fiindcă există un blocaj al mass-media”. PNL încearcă, însă, prin toate mijloacele legale, inclusiv prin rețele de socializare, să arate că face o opoziție viguroasă.

Începând chiar de luni, 9 octombrie, PNL începe să strângă semnături din mediul de afaceri împotriva split-TVA și a transferului plății unor contribuții de la angajat la angajator”, a declarat Laurențiu Leoreanu. ”Totodată, Partidul Național Liberal va monitoriza cu maximă atenție acțiunile iresponsabile ale actualei guvernări, îndreptate împotriva principalelor domenii de activitate – sănătate, învățământ, justiție, transporturi, economie, armată. Vom sancționa derapajele și vom veni cu propuneri concrete, pregătind astfel un program de guvernare viabil și predictibil”.

După cum a explicat deputatul Leoreanu, PNL lucrează intens la câteva proiecte legislative:

  • Propunere de creștere a cotei ce revine primăriilor și consiliilor județene din redevențele pe concesiuni la 80%;
  • Creșterea cotei din impozitul pe venit care să rămână administrațiilor locale;
  • ”20% din impozitul pe profit să rămână la dispoziția patronilor, pentru a putea acorda angajaților merituoși prime și recompense;
  • Retragerea ajutorului social persoanelor care refuză un loc de muncă;
  • Debirocratizarea instituțiilor, în sensul în care, dacă un cetățean apelează la o instituție pentru un document, dar, pentru obținerea acestuia, sunt necesare avize sau aprobări de la alte instituții, instituția de bază să obțină ea avizele cetățeanului, prin demersuri interinstituționale.

În ce privește Romanul și zona adiacentă, Laurențiu Leoreanu, fără să intre în amănunte, a mărturisit că lucrează la ceva foarte important, în domeniul gestionării apei și a transformării Romanului într-un pol de gestionarea a apei în zona mai multor județe învecinate. (D.A.)

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here