cTrebuie precizat chiar de la început faptul că Programul de Guvernare 2012-2016 asuma faptul că procesul de descentralizare “trebuie realizat la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv judeţe, municipii, oraşe şi comune, astfel încât majoritatea serviciilor publice deconcentrate din judeţe să devină instituţii de interes judeţean/local, în coordonarea/subordonarea autorităţilor locale.” Este cunoscut faptul că descentralizarea, ca proces de redistribuire a funcţiilor, puterilor, oamenilor şi resurselor de către autoritatea centrală către autorităţile locale, este o temă controversată şi actuală nu doar pentru România, ci la nivel mondial. Însuşi premierul Ponta a menţionat că a existat şi există “o mare reticenţă faţă de ideea de descentralizare, apărută îndeosebi din aparatul birocratic din ministere. Au fost bătălii importante cu armatele de funcţionari din ministere care, evident, nu vor să dea nimic din puterile pe care le au.” Din conţinutul legii, rezultă că domeniile care vor fi “descentralizate ca şi competenţe, atribuţii şi instituţii, sunt sănătatea, agricultura, mediul, cultura, tineretul şi sportul, autorizarea şi clasificarea în turism, cluburile şi bazele sportive, taberele şcolare, precum şi competenţele teritoriale legate de pescuit.” Aproximativ 14.000 de angajaţi vor fi transferaţi în instituţii descentralizate, păstrând, conform proiectului, statutul şi drepturile pe care le deţin în acest moment, iar după implementarea descentralizării, “taxele locale vor fi decise de primari şi de consiliile locale.” În plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului, premierul României a precizat că se “transferă la autorităţile locale oameni şi cu buget, şi cu imobile, însă anul viitor, pentru că e în programul nostru de guvernare, toate autorităţile publice locale trebuie să-şi facă nişte norme, nişte norme cu standard european, câte persoane, de ce buget au nevoie şi atunci, în mod sigur, administraţia locală va face sigur şi reduceri. Dar nu acum, probabil pentru bugetul din 2015.” Ca aspect pozitiv trebuie menţionat faptul că proiectul de lege prevede modul în care sunt stabilite bugetele instituţiilor descentralizate, respectiv pe baza standardelor de cost. Dar, până la aprobarea acestor standarde, bugetul se va realiza pe baza bugetului pe anul anterior, actualizat cu indicele preţurilor de consum. Se precizează că finanţarea atribuţiilor şi competenţelor descentralizate la nivel judeţean/local se face integral de la bugetul de stat, iar sumele alocate pentru fiecare judeţ pentru finanţarea cheltuielilor publice transferate se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale “prin hotărârea consiliului judeţean, adoptată după consultarea primarilor”. În acest mod, descentralizarea va permite autorităţilor locale să utilizeze noile puteri şi resurse puse la dispoziţie pentru a rezolva problemele specifice ale regiunii. Eficienţa activităţii ar trebui, cel puţin teoretic, să crească, deoarece autorităţile locale ar trebui să deţină o viziune mai bună asupra nevoilor şi cerinţelor stringente ale zonei de care devin direct responsabili. Proiectul prevede, la articolul IX, că “personalul instituţiilor publice şi structurilor care fac obiectul prezentei legi îşi păstrează drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a acesteia”. Descentralizarea realizată în ţările UE, Franţa fiind considerată ca referinţă în domeniu, s-a realizat printr-un proces derulat pe parcursul mai multor decenii şi după analize economico-sociale aprofundate. Cu toate acestea, Franţa continuă să se confrunte şi astăzi cu trei probleme majore: cooperarea pe orizontală, articularea competenţelor între cele trei nivele descentralizate (independente, dar fără competenţe exclusive) şi angajarea acţiunilor care necesită coordonare şi redistribuire a măsurilor economico-sociale. În România, riscurile ce pot apărea datorită discontinuităţii de decizie şi a competiţiei interne între judeţe pot fi mult mai mari decât în celelalte ţări membre ale UE. În condiţiile în care există mari discrepanţe în dezvoltarea economică a judeţelor ţării, afectarea proiectelor strategice de anvergură poate reprezenta un risc major. Ţara noastră nu are tradiţii de tip autonomist, precum Spania sau Italia, modelul francez fiind cel mai viabil întrucât atât România, cât şi Franţa sunt state unitare, cu o tradiţie administrativă şi constituţională asemănătoare. În Franţa, descentralizarea s-a făcut în proporţie de 95% înspre prefecturi, prefectul fiind reprezentantul guvernului în teritoriu; în Polonia, prim-ministrul exercită monitorizarea activităţilor administraţiei judeţene, iar Camera Regională de Audit supraveghează activităţile financiare şi revocă deciziile care contravin legii. Proiectul de lege pune Consiliul judeţean în centrul dezvoltării locale, acestuia dându-i-se posibilitatea de a avea venituri proprii (prin taxe încasate, până în prezent, de direcţiile deconcentrate ale ministerelor), respectiv patrimoniu (prin preluarea activelor fostelor instituţii deconcentrate, clădirile şi bunurile intrând în patrimoniul, actualmente inexistent, al judeţului). Viziunii unei dezvoltări sustenabile, cu scenarii de îmbunătăţire a calităţii serviciilor publice în jurul centrelor urbane – singurele entităţi capabile să genereze o dezvoltare dinamică, i se contrapune o întărire a rolului şi importanţei Consiliilor judeţene. Municipalităţile şi localităţile mari ar putea fi descurajate în iniţierea proiectelor de anvergură, în condiţiile în care nu le este recunoscut potenţialul de coagulare a proiectelor pe modelul dezvoltării urbane policentrice. În toate ţările UE, statul (central) păstrează tot ceea ce înseamnă coordonare, omologare, standardizare şi control, pentru că aceste criterii sunt unice. Statul nu poate delega în mod exclusiv nici o competenţă. Tocmai din aceste considerente, poliţia, agenţia de prestaţii sociale, porturile şi chiar cinematografele vor rămâne în structurile centrale, deşi ele au fost prevăzute iniţial în proiectul Legii descentralizării. Dacă decizia construirii unui patinoar, a unei piscine sau a unui dispensar poate şi trebuie luată pe plan local, pe bază de fonduri care merg direct acolo unde s-a promis în campania electorală, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre dreptul Consiliului judeţean şi, implicit, preşedintelui acestui consiliu de a decide, de exemplu, numirea conducătorilor fostelor instituţii deconcentrate (circa 35 de persoane pe judeţ) sau gestionarea clădirilor de patrimoniu. Orice act de modificare a patrimoniul public şi privat al statului este administrat şi reglementat prin hotărâre de Guvern care, sub sancţiunea nulităţii absolute, se publică în Monitorul Oficial. Transferarea patrimoniului la consiliile judeţene înseamnă că, pe viitor, orice modificare a patrimoniului nu se mai face prin hotărâri de guvern, ci prin hotărâri ale Consiliului judeţean. Or, regimul de publicitate al hotărârilor de consiliu judeţean este substanţial diferit faţă de cel al hotărârilor de guvern (pot fi publicate pe site-urile web ale consiliilor judeţene, în publicaţii locale sau pot fi afişate la avizier). Deşi teoria descentralizării este unanim acceptată, trebuie precizat faptul că în practică au fost constatate unele limite legate îndeosebi de învestirea cu autoritate suplimentară şi masivă a autorităţilor locale alese. Descentralizarea făcută în această manieră a determinat o dezvoltare dezechilibrată a regiunilor, tocmai datorită faptului că nevoile şi resursele nu sunt uniforme pentru fiecare regiune. Nu trebuie uitat nici un moment că principalul scop al descentralizării este de a oferi servicii publice de o mai bună calitate, la un preţ mai redus, concomitent cu modernizarea instituţiilor care sunt responsabile de furnizarea acestor servicii. Considerăm că pentru demararea procesul de descentralizare trebuia elaborată şi o metodologie de inventariere a proprietăţii publice locale, fără de care este dificil de separat şi de înregistrat proprietatea publică. În fapt, problemele ce pot apărea nu ţin atât de conceptul de descentralizare, ci de implementarea efectivă a acestuia. O schimbare majoră la nivel naţional, cum este aceasta, va necesita o perioadă de tranziţie şi de adaptare la noua situaţie de fapt. Este crucial ca în această perioadă să se facă toate eforturile pentru a asigura o cât mai bună înţelegere din partea populaţiei a efectelor reale ale descentralizării şi pentru a se evita abuzul de putere din partea unor persoane mai puţin bine intenţionate. Dacă va fi adoptată în forma actuală, legea va trebui imediat completată prin alte acte normative prin care să se introducă unii indicatori de performanţă ai serviciilor publice şi pentru constituirea, aşa cum s-a realizat în Franţa prin Legea din 6 februarie 1992 şi apoi Legea din 12 iulie 1999 (cunoscută ca legea lui Chevenement) a unor comisii pentru “cooperarea intermunicipală”, a unor “curţi administrative, tribunale” şi a unor “camere regionale de conturi”, care să atenueze puterea acordată prin prezenta lege Consiliilor judeţene.
Marian ENACHE,
Deputat de Neamţ
