Unul din poeţii importanţi ai literaturii române contemporane, Dan Verona, împlineşte astăzi 67 de ani. Mulţi iubitori ai muzicii folk încă mai fredonează cântecele sale fără să cunoască ale cui sunt versurile, datorită anonimatului autoimpus al acestuia. El este mai puţin vizibil precum alţi poeţi din generaţia sa (Mircea Dinescu, Dorin Tudoran, Emil Brumaru) datorită faptului că după 1989 nu a mai publicat nici o carte.
Născut la 1 iulie 1947, în oraşul Bacău, a rămas de foarte mic în familia bunicilor materni (Ana şi Nicolae Creţu din cauza pierderii ambilor părinţi, va locui în comuna Luncani, judeţul Bacău, şi va fi înscris în clasa întâi cu numele Neculai Creţu. Urmează primele şase clase, dar va termina şcoala generală la Piatra Neamţ, unde trecuse în grija unei case de copii. Face tot aici liceul (1961-1965) şi în 1972 absolvă Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, a Universităţii din Bucureşti. În 1984 frecventează cursurile de vară ale Universităţii de la Marly-le-Roi (Franţa), iar în 2003 îşi susţine licenţa la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Din 1972, cu o întrerupere între 1988 şi 1990, e redactor, apoi şef al secţiei de poezie la Radiodifuziunea Română. A debutat cu versuri în 1964 la ziarul „Flacăra” din Piatra Neamţ. Prima carte, Nopţile migratoare, i-a apărut în 1972 (Premiul Uniunii Scriitorilor). Publică în „Amfiteatru”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Ateneu”, „Viaţa românească”, „Cronica”, „Familia”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare” etc.
A compus texte pentru interpreţi de muzică folk (Ştefan Hruşcă, Vasile Şeicaru, Victor Socaciu, Mircea Baniciu), care i-au adus o popularitate ce a depăşit-o un timp pe cea a poeziei sale tipărite. Odată cu 1990 tipăreşte numai în presa literară şi înregistrează pentru radio şi televiziune poeme dintr-o proiectată Trilogie răsăriteană şi traduceri din lirica religioasă a lumii. A semnat Nicolae Creţu până în 1971, când îşi oficializează semnătura Dan Verona, după numele unui străbunic italian stabilit în România la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca antreprenor de căi ferate.
Nopţile migratoare, cea dintâi şi cea mai izbutită carte, este prefaţată elogios de Alexandru Paleologu, care îl raportează pe autor la Holderlin, pe temeiul imaginării similare a unei Grecii ideale şi subliniază câteva dominante ale acestei lirici: orfismul, incantaţia centrată asupra principiului feminin ca factor cosmogonic. Figura mamei, nostalgia apelor amniotice sunt constante ale imaginarului lui Verona, care îmbracă o formă imnică, de unde şi situarea în apropierea Imnelor lui Ioan Alexandru. A scris puţine cărţi, dar toate esenţiale:
Nopțile migratoare. Imnuri (1972), Zodia mãslinului (1974), Cartea runelor (Adaos la Parnasul dacic) (1975), Dați ordin sã înfloreascã magnolia (1977), Viața la treizeci și trei de ani (1981), Îngerii chilugi (roman, 1982), Balada Vestitorului (1986). În cartea sa de proză “Îngerii chilugi” evocă perioada în care a stat la orfelinatul de copii din Piatra Neamţ (cel de pe strada Alexandru cel Bun). De altfel, de câte ori trece prin Piatra Neamţ, poetul Dan Verona păşeşte cu emoţie pe aleele din faţa vechiului orfelinat din Piatra Neamţ, unde şi-a petrecut primii ani din viaţă. Să-i urăm “La mulţi ani!” celui care, timp de câţiva ani, a strălucit pe cerul poeziei româneşti ca nimeni altul.
Nicolae SAVA
