Duminică, 4 noiembrie, a avut loc etapa întâi a ediţiei 2018-2019 a Cupei României, faza judeţeană. Au participat la această rundă echipe din zona Roman.

Arsenal Văleni a reuşit un scor detaşat, 5-0 (0-0), pe terenul formaţiei Moldova II Cordun. Am întâlnit o echipă foarte bună, Moldova II Cordun, pe terenul lor, din Pildeşti. În prima repriză, gazdele au avut mai multe ocazii, însă în repriza a doua noi am pus stăpânire pe joc şi am marcat 5 goluri, prin Marius Banga (2), Dragoş Moroşanu, Claudiu Năstăsia şi Denis Todirică. Felicit ambele echipe pentru jocul prestat şi pentru ambiţia de care au dat dovadă, a declarat Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni.

Un rezultat foarte bun a reuşit Unirea Tămăşeni împotriva Siretului Doljeşti: 1-0 (0-0). “Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au fost alături de noi pe tot parcursul campionatului și vă așteptăm și în continuare să susțineti sportul în comuna Tămășeni”, a precizat Cătălin Dumitriu, antrenorul Unirii Tămăşeni.

Alte rezultate: AS WST Oniceni-Voinţa Valea Ursului 3-6 (1-0), Stejarul Stăniţa-Voinţa Bozieni 2-0 (1-0). Formaţiile învingătoare s-au calificat pentru faza următoare a competiţiei. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Arsenal Văleni)

Lasă un răspuns