0:00

Merge vorba prin târgu nostru că doi membri de la peneleu cu foncții și suptalterni, e vorba să se mute la foștii coledji de alianție, adică la pesedeu, darn u știu cum să o facă ca să nu se cunoască. Așa că, dacă tot s-o deschis ușile la partide să intre cine vrea, sus pomeniții se gândesc să se bage o vreme pe la partidul tăricean, care e pe lângă pesedeu, după care, țup în partidoi. Mișcarea asta nu-i deoc lipsită de eleganță, dar oare ce-o să facă dacă se strică la mațe pesedeul cu tăricenii, că de când cu suspendarea comandantului se cam încurcă reciproc. Videm.

 Povesteam, că distinsa doamnă viceprimare de la noi, metalurgic denumită de fier, o fost la capitală să-i arate lui dom Dragnea cum e pe la noi. Și i-o arătat. Acuma, omu de la centru s-o uitat pe hârtiile aduse și-o văzut că nu-s cușher, așa că o chemat-o nazat să aducă altele și-n care să se vază clar că cele cerute se face pe banii ministerului și nu ai primăriei. Așa că vineri dis de morgen, distinsa doamnă o să fie în birou la dom Dragnea (mare om!. Pe de altă parte, la rigoare putem zice, că s-o gândit dăștept dom Dragnea, adică el dă banu și altu comandă muzica? Jamais, de niciodată!

 Începerea școalelor este și un bun prilej de dat șuturi la o seamă de derectori, ca aperitiv pentru a treia cizmă care vine de sus în jos de la inșpetoratul de profil, asta ca replică la tentativele de schimbare din posturi pe criterii politice. Și s-o făcut o comisie cu un cineva mare de la partid, recte gingașa doamnă vice de la cejeu și cu cineva mare de la inșpectorat, recte altă gingașă doamnă vice de acolo, și s-o început deplasările. Unde dom derector este cum trebe, raportul este pe măsură, în vreme ce la derectorii de schimbat, păianjenii îs rusești, jungla o invadat curțile, varul pă pereți e maro și așa mai departe. Ce o să urmeze e clar. Unii o să-și încheie mandate, iar alți fac joc de gleznă să le ia locu. E simplu. Că maniera de schimbare nu-i chiar foarte gingașă, e din alt film.

Articolul precedentCu pași mărunți și flyer-e / Primăria a început campania împotriva cerșetoriei
Articolul următorAmeninţarea zilei: un cort pentru primărie