0:00

După opt zile de pregătire fizică la Gura Humorului, handbalistele de la CSM Roman, coordonate de tehnicianul Constantin Ștefan, trec la antrenamente cu mingea în sală de săptămâna viitoare.

CSM Roman joacă marți cu HCF Piatra Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiJucătoarele au încheiat într-o formă excelentă stagiul de acumulări fizice, potrivit antrenorului Constantin Ștefan: „Am pus accent pe pregătirea fizică generală a jucătoarelor și finalul acestei perioade mi-a adus mulțumire. Eu cred că am făcut o pregătire foarte bună și, din punct de vedere fizic, echipa are suport destul de bun pentru a putea intra în partea a doua a programului de pregătire. Și noile achiziții au răspuns foarte bine la efort”.

CSM Roman joacă marți cu HCF Piatra Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiConstantin Ștefan a mai spus că lotul este complet, dar dacă va mai apărea posibilitatea unui transfer de valoare, conducerea echipei va face demersuri și pentru achiziționarea unei astfel de jucătoare.

CSM Roman va susține primul meci de pregătire, marți, 1 august, pe teren propriu, cu divizionara A HCF Piatra Neamț. Vineri, 4 august și sâmbătă, 5 august, Stoleru și compania vor juca, în Capitală, cu Rapid București. Nemțencele vor participa apoi la trei turnee de verificare la Bistrița Năsăud, Roman și Cisnădie. Pe 6 septembrie ele încep noua stagiune, acasă, cu HC Zalău, medaliata cu bronz din sezonul trecut. „Sper ca echipa să crească în valoare de la meci la meci și să prindem o formă sportivă bună în septembrie pentru că ne așteaptă și meciurile din Cupa EHF„,  a mai declarat Constantin Ștefan. (Ana MOISE)

Articolul precedentFOTO Tunning… șest la Roman
Articolul următorNemțeanca Irina Bordeanu, campioană mondială la alergare montană
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.