0:00

CSM Ceahlăul-Stejarul Țibucani 21-0 (14-0), ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPlouă-ninge… Ceahlăul învinge! Tinerii fotbaliști pietreni au realizat, din nou, un scor fluviu, ce-i drept în fața unui adversar extrem de modest. Pe o vreme capricioasă, în prezența unui public destul de numeros, ei au învins cu o diferență de 21 de goluri Stejarul Țibucani, în prima etapă a returului seriei a II-a a Ligii a V-a. În prima repriză, formația pietreană a condus cu 14-0.

„Eu, să vă spun sincer, mi-aș fi dorit să marcăm la fiecare acțiune”, a spus tehnicianul principal de la CSM Ceahlăul, Toader Șteț. „Am întâlnit o echipă care nu ne-a pus niciun fel de probleme. Evoluția noastră de astăzi a fost rodul pregătirii serioase pe care o facem zi de zi. A fost o singură echipă pe teren”.

Marcatori: Apostol (4), Zaharia (4), Robert Vasile (3), Pintilie (2), Mateiciuc (2), Copoț-Barb (2), Rusu (1), Ungureanu (1), Șimon (1), Todiresei (1).

CSM Ceahlăul: Chelaru – Rotaru, Rusu, Smău, Albu – Robert Vasile, Copoț-Barb, Pintilie, Mateiciuc – Apostol, Zaharia. Au mai jucat: Ungureanu, Șimon, Todiresei și Butunoi. Dintre cei 4 jucători nou veniți, doar Mateeș nu a evoluat, deoarece este accidentat.

Profesorul Toader Șteț a avut și ceva de reproșat elevilor săi. ”Dacă vrei să te respecți ca profesionist trebuie să joci la aceeași intensitate pe tot parcurul jocului. Relaxarea și nerespectarea sarcinilor de joc de la vârsta asta pot să lase urme mai târziu și de asta apare această nemulțumire a mea”.

CSM Ceahlăul conduce în seria a II-a, numai cu victorii, și va juca, duminica viitoare, la Viitorul Podoleni. (Ana MOISE; Foto: Gelu CRĂCANĂ)

Articolul precedentHCF Piatra Neamț-Știința București 22-23 (10-10)
Articolul următorLIGA A IV-A: Teiul şi Bradu se distanţează! Răuceşti se apropie de locul 3!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.