0:00

Copil  de 9 ani, omorât de maşină, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPentru un băiat de 9 ani din Rădăuţi ziua de 3 august a fost ultima din viaţă. Copilul a ieşit, după-amiază, cu bicicleta pe stradă şi a fost lovit în plin de un autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani din Udeşti.

„Victima a fost resuscitată la faţa locului şi apoi transportată la spital de un echipaj de ambulanţă, dar la scurt timp a decedat”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal, sub acuzaţia de ucidere din culpă.

Alţi doi copii, cu vârste de 5 şi, respectiv, 8 ani, au fost implicaţi într-un accident, tot în ziua de 3 august. Din fericire, ei au scăpat cu leziuni uşoare. Copiii erau într-o maşină, condusă pe DN 17 de un bărbat de 40 de ani din Suceava, care a pierdut controlul direcţiei în comuna Dorna Candrenilor, din cauza vitezei excesive cu care circula. Autoturismul s-a izbit într-un podeţ din beton, iar în urma impactului au fost răniţi cei doi copii şi o femeie în vârstă de 38 de ani. (ZCH NEWS)

Articolul precedentBACALAUREATUL la TRIBUNAL: Din culisele procesului (ȘTIRE ACTUALIZATĂ)
Articolul următorDoar ambulanţele au circulat, printre atacatori, pe baraj! GALERII FOTO SPECTACULOASE!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.