0:00

Conferință de presă Apa Serv: Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă! Scumpă., ZCH NEWS - sursa ta de informații
Obișnuința de a turna produsul muncii se manifestă și în conferințe de presă

La ApaServ a mai curs un episod, astăzi, 17 iulie, din care nu reiese decât că afacerea cu furnizarea apei va fi tot timpul în beneficiul celor care o administrează, mai puțin a celor care așteaptă la robinete să curgă semne de ieftinire. Conducerea companiei ApaServ și-a motivat întâlnirea cu presa ca urmare a nesfârșitelor teme dezbătute prin intermediul tuturor canalelor media despre compania ApaServ și, am adăuga noi, despre cum nimeni nu se zbate să diminueze găurile lăsate în buzunarele celor care „îndrăznesc” să folosească apa. „Am considerat că este necesar să facem o serie de conferințe de presă pe diferite teme, teme care sunt cerute a fi cunoscute de toți cetățenii județului Neamț. Asta este prima dintre ele și am ales ca titlu ”Prețul apei și a serviciului de colectare a apei uzate și epurare” pentru că este cea mai dezbătută temă dintre toate celelalte”, a spus Ionuț-Cătălin Dughir, directorul general al ApaServ.

Demersul prin care cei de la ApaServ încearcă să dea dovadă de transparență nu este unul lipsit de justificare, dacă nu s-ar pune aceeași „placă” cu clauzele contractuale pe care ei trebuie să le respecte și pe care le-au încuviințat și cele 49 de UAT-uri care au semnat contractul cu ei. De aici, totul s-a întins pe o discuție cu termeni de specialitate prin care s-a încercat desculpabilizarea măsurilor de ajustare a prețurilor operate de ApaServ, cu argumente puse la punct de-a fir a păr, atât din punct de vedere economic, cât și juridic. „Pledoaria” conducerii companiei, în puține cuvinte, a fost ceva de genul ”n-avem încotro”, ”trebuie să fim profitabili”, ”trebuie, trebuie, trebuie”. În contră, le-a stat Dan Manoliu, vicepreședinte al CJ Neamț, care a precizat că nu este convins de motivarea companiei în ceea ce privește creșterea prețului la apă. „Poziția Consiliului Județean în privința ajustării e puțin diferită în sensul că, considerăm că în momentul actual ne așteptăm la o analiză mult mai aprofundată a costurilor și a motivărilor pentru această ajustare de tarif. Așa cum ați spus, energia electrică este un cost variabil și ne influențează 23% din costul tarifului la apă. Considerăm că, așa cum am înțeles, până în 2013 acele majorări mari la apă, nu putem înțelege de ce compania n-a venit cu o justificare clară privind această ajustare. Ea nu este obligatorie, așa cum ați spus, din strategie și din contractul pe care l-ați încheiat cu ADI. Ne așteptam să veniți cu o analiză din care să rezulte ce măsuri ați luat pentru diminuarea acestor costuri, nu justificări pentru creșterea lor. Drept urmare, noi nu agreăm nici măcar ajustarea acestui preț. Există, părerea noastră, modalități de a acoperi această sumă deocamdată pentru că deja din investițiile făcute, inclusiv cheltuielile cu reparațiile ar trebui să scadă. Așteptăm niște clarificări din partea companiei și o mai bună motivare a cererii de ajustare a prețului.

Conferință de presă Apa Serv: Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă! Scumpă., ZCH NEWS - sursa ta de informații
Formula prezentată de directorul Dughir, care ar trebui atașată la cartea de rugăciuni a fiecărui nemțean

Ce se va întâmpla totuși dacă UAT-turile nu vor semna pentru ajustările de creștere a tarifului la apă? Compania arată cu degetul spre legiuitori. „Dacă să spunem că nu se va aproba, vom face exact pe reglementările din acest contract, vom solicita UAT-urile să suporte acea diferență de tarif. Sunt organe abilitate ale statului care vor decide dacă sumele respective… cine se face vinovat… Datoria managementului companiei este să respecte acest contract legal”.

Altfel spus, dacă nu e pe dorința celor de la Apa Serv, chiar dacă organismul care-i coordonează se opune, la fel ca și acționarul majoritar, ei vor acționa cu avocații, ca să ne oblige să bem apa la prețul socotit de domniile lor.

(M.T.)

Articolul precedentBonnie şi Clyde de Piatra-Neamţ, arestaţi în Italia
Articolul următorSoarta Cetăţii lui Ştefan de la Gâdinţi se decide luni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.