0:00

Condamnări în dosarul “fabricii” de pensii, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* “capii” afacerii au primit închisoare cu suspendare, iar beneficiarii au fost achitaţi
* instanţa a dispus ca 4 dintre pensionarii fabricaţi să restituie sumele primate necuvenit, cuprinse între 20.000 şi 35.000 de lei

Constantin Lupu (63 de ani) din Piatra Şoimului şi Maria Oană (57 de ani) din Piatra Neamţ, au fost condamnaţi, ieri, la pedepse de  3 şi 2 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul “fabricii” de pensii, care se află în anchetă din 2008. Constantin Lupu are cel mai mare termen de încercare, şi anume 5 ani, perioadă în care dacă mai comite vreo infracţiune riscă să-i fie revocată suspendarea pedepsei de 3 ani pe care a primit-o acum. Ceilalţi 22 de inculpaţi din dosari, beneficiari ai pensiilor nemeritate, au fost achitaţi, au primit câte o amendă administrativă de 800 de lei, iar unii dintre ei au fost obligaţi să restituie banii încasaţi necuvenit. Alţii au făcut deja acest lucru încă din timpul urmăririi penale. Instanţa a dispus, de asemenea, recuperarea a 4.165 de euro şi 1.708 lei de la Constantin Lupu şi a sumei de 5.915 euro de la Maria Oană.

“Pensionarii” au fost obligaţi şi ei să restituie Casei de Pensii Neamţ diverse sume, cele mai marii fiind în sarcina a patru dintre ei care au de plătit între 20.000 şi 35.000 de lei. Iniţial, Lupu a fost cercetat pentru  trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată si complicitate la înşelăciune. Anchetatorii l-au acuzat că a falsificat cărţile de muncă şi adeverinţele de vechime ale unor persoane disponibilizate de la Fibrex acum 10-14 ani şi, cu ajutorul Mariei Oană, i-a “pensionat” contra cost.

Fiecare doritor de pensie a cotizat cu sume între 400 şi 600 de euro, dar a devenit beneficiarul unui dosar aparent legal, care a fost depus la Casa de pensii Neamţ. Doi funcţionari din cadrul instituţiei au fost şi ei cercetaţi, dar n-au fost trimişi în judecată.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentCeahlăul II – Cetatea, astăzi, ora 15
Articolul următorUcis de tulburel