0:00

După ce am dat noi cu geana că o seamă dă șefi nu-s la berouri și altă seamă de suptalterni fac ness din mentă pe la cafeneli, cei din urmă și-o schimbat năravu, la modul că se uită de zece ori de jur împrejur, nu comva să fie văzuți de cunoscuți ori cineva de la presă ș-apoi s-apară cu poze cum ard gazu de pomană pe banu statului. Acuma, e bine și așa, că de la o cafea pe șest nu o murit nimeni, mai cu seamă că la asemenea șuete se mai pune la cale câte una alta, sau se ia pulsu alianței ca nu cumva să se blegească ca săgeata liberalilor. Deci, tot înainte!

Din ce am cercetat noi e vorba să avem în curând șăfi proaspeți la neuroni, cu entuziasmul fleașcă de abnegație, bașca cu ceva kile-n plus de la oarece dejunuri naturale și fără E-uri. Acuma că o seamă se refrișează peste hotare iar altă parte prin colțuri umbroase de la noi din patrie, e numai chestie de firfirei și lipsă de paparați. De am dedus noi că or apărut sămințe de gândire strategică, pentru că ori de bei aici la noi, ori de bei în altă parte, rezultatu e același, tot beat te afli, a doua zi dimineață diferă numai conținutu portofelului. În rest să le fie de bine.

 O dumă veselă ne-o dat-o un pretin de al nostru care s-o dus la o cârciumă cu ștaif de la noi, să bage o proteină la mațe, pentru că-n seara dinainte o fost bombardament. Și comandă creștinu o zeamă, și o si primește, ochi de plină în castron, dar cu două furculițe în loc de o lingură. Prima dată omului nu i-o venit a crede, apoi o făcut câtiva pași pe linie să vadă dacă încă–i beat, apoi o încercat să împreuneze cele două furculițe că poate iese o lingură. Aș, da de unde. Așa că o chemat creștinu care i-o adus ciorba să-l întrebe dacă are paie, că furculița e prea găurită la mâncat lichide. Evident o primit un pai mai colorat, dar lingură, neam. Noroc lui, că l-o văzut altcineva cum se necăjește și i-o dat o lingură de la masa lui că primise două la o tocăniță.

Articolul precedentDar prefecții ce-au păzit?
Articolul următorCrâșmă cu aprobarea școlii

1 COMENTARIU

  1. Bag sama ca si bietu chelner avusasa ceva bombardament de cu sara la mate ,de adusa furculitele ,si apoi …paiul pentru sarvit ….cioarba cee !

Comentariile sunt închise.