0:00

COMUNICAT DE PRESĂ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ca urmare a materialelor de presă apărute în mai multe publicații, Biroul Judeţean al PP-DD Neamț este în măsură să anunțe că, potrivit hotărârilor Biroului Național de Coordonare și Statutului Partidului Poporului – Dan Diaconescu, domnii Vasile Ștefănuț Ploscaru și Adrian Smarandei, consilieri județeni aleși pe lista Partidului Poporului – Dan Diaconescu, și-au pierdut calitatea de membru al acestui partid.

Conducerea partidului constată cu îngrijorare că asupra aleşilor locali ai PP-DD se exercită de mai mult timp acţiuni de racolare concertată pentru a-i determina să treacă la o altă formaţiune politică. O acţiune precum cea organizată săptămâna trecută este doar una dintr-un lung şir de tentative de destabilizare a Partidului Poporului, filiala Neamț.

“În opinia mea, cel puțin plecarea consilierului județean Ploscaru a fost planificată încă din perioada premergătoare apariției ordonanței privind migrația politică. Cei care au ales să plece la alte formațiuni politice n-au fost aproape de direcția partidului pe durata mandatului lor. Cei care au plecat sunt oameni nemulțumiți de statutul lor sau care au anumite supărări personale. Pentru PP-DD este relevant ca la nivelul administrațiilor locale să aibă prioritate proiectele care aduc beneficii românilor. Nu cred că vor mai fi plecări din PP-DD iar membri care vor rămâne solidari proiectului partidului și sunt determinați să muncească pentru acesta își vor conserva mandatele”, a declarat Ciprian Șerban, președinte PP-DD Neamț

PARTIDUL POPORULUI – DAN DIACONESCU

Articolul precedentCardurile de sănătate, împărțite pentru a fi returnate
Articolul următor… pe scurt …

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.