0:00

Comuna Girov revine în prim-plan, ZCH NEWS - sursa ta de informații

”Noi vrem pământ” în faţa Prefecturii Neamţ

  •  vreo 20 de oameni din Girov, printre cei prezenți aflându-se și patru consilieri locali, au protestat în fața Prefecturii Neamț cerând ajutorul prefectului privind rezolvarea unor probleme apărute datorită punerii defectuoase în aplicare a legilor fondului funciar în localitate

Ieri, 5 mai, vreo 20 de oameni din comuna Girov, printre cei prezenți aflându-se și patru consilieri locali –  Ion Purcel, Valeriu Andrieș, Dumitru Zaharia și Ciprian Avasiloaiei, au protestat în fața Prefecturii Neamț cerând ajutorul prefectului privind rezolvarea unor probleme apărute datorită punerii defectuoase în aplicare a legilor fondului funciar în comuna Girov. Sătui să umble prin tribunale și să depună plângeri și petiții, girovenii au cerut prefectului județului Neamț să trimită Corpul de Control al Prefecturii la Primăria Girov pentru a descurca ițele afacerilor cu pământ. Protestatarii au venit în fața Instituției Prefectului județul Neamț cu un afiș pe care scria ”Jos mafia din Primăria Girov, jos mafia din Prefectură”. După ce au manifestat câteva zeci de minute în fața instituţiei, prefectul Ioan Vlad Angheluță a stat de vorbă cu protestatarii, promiţându-le că va institui o comisie, care să verifice modul în care au fost efectuate retrocedările de trenuri la Girov, cu accent pe cele făcute în perioada în care secretar al comunei a fost Adriana Roca.

Comuna Girov revine în prim-plan, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Doamna secretară este vara mea”

Iată câteva declarații culese la fața locului:

* ”Din anul 1990, am încercat să-mi iau un hectar de livadă de la Turturești și nu am reușit din cauza doamnei secretar și a fostului primar, domnul Sandu (decedat – n.r.). Acum. când m-am dus la ea, mi-a scos terenul de pe rol și mi-a spus că nu mai este pe rol. Nu am înțeles de ce, pentru că am acte, hartă adusă de la Bacău, dar nu-mi dă terenul. Doamna secretară este vara mea. Repet, este vara mea!”, a declarat Vasile Țugui.

* ”Sunt oameni morți cărora li s-au eliberat titluri, dar le-a modificat coordonatele. Cumpărător de bună credință, cu autorizație de la primărie, ne-a pus în posesie, cu plan de parcelare, dar ne-a modificat între timp la majoritatea terenul, trezindu-ne mutați cu 15-24 m. spre partea de vest. Am fost la dumneaei și mi-a spus că este o greșeală de la cadastru. În schimb, de la cadastru ne-a spus că de la primărie ne-a trimis procesul verbal de parcelare, noi fiind vreo 40 implicați, fiindu-ne modificată poziția, pentru unul singur. Există o firmă, SC ZOPIS GRUP SRL, care, prin hotărârea Consiliului Local 103, din 2007, s-a făcut alipirea terenului acestei firme și nu s-a ținut cont de vecini. De exemplu, domnului Zugravu i-a luat 7.200 mp această firmă, cu aprobarea comunei. Vă dați seama că ne-am trezit după 14 ani că nu mai suntem stăpâni pe proprietățile noastre. Suntem peste 40 de inși acolo. Acum, de 5 luni, ne-am deplasat la primărie o grămadă de oameni, toți vitregiți de ilegalitățile pe care le-au făcut la primărie și acum dau din colț în colț. Te duci la Adriana, spune că Olaru a făcut! Te duci la Olaru, Sandu a făcut! Sunt măgării mari, iar noi nu ne vom lăsa până nu vom descoperi adevărul. Eu am o hartă, ortofotoplanul, cum suntem toți instalați”, a declarat Vasile Ciobanu.

Comuna Girov revine în prim-plan, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Noi ne judecăm de 12 ani la CEDO”

* ”La noi este o altă problemă, iar noi ne judecăm de 12 ani la CEDO. Între timp, am aflat niște lucruri. De ce ne judecăm cu Primăria Girov? În 2003, ne-au luat două bucăți din parcelare. Tot în anul 2003, în septembrie, au făcut titlul de proprietate la unul Bancu, care este decedat din anul 1995. În decembrie s-a vândut terenul cu un proces verbal cu semnăturile și ștampila Primăriei Girov unuia Popescu, pentru suma de 10 milioane lei. După care fata decedatului a vândut terenul, fără să facă dezbaterea moștenirii. În anul 2008, și-a făcut dezbaterea moștenirii, nu a mai vândut lui Popescu, a vândut firmei lui Popescu. Popescu, în 2013, a vândut la altă firmă, de la Codlea, unde era acționar majoritar, numai ca să se piardă urma pământului. Vrem să descoperim de ce se fac atâtea abuzuri și nimeni nu face nimic? Vreau să știu, de ce nu s-au verificat actele în Prefectură, pentru că avem titlul de proprietate vechi? Aceste bucăți, care au fost luate de la noi, apar în anul 2003”, a declarat Roxana Bursuc.

“Domnul prefect trebuie să ia taurul de corne”

* ”Sunt printre primii care au sesizat neregulile care s-au făcut în Primăria Girov. Am fost un grup de 7 consilieri care am sesizat la Legalitatea actelor din Prefectură, la prim-procuror toate neregulile care s-au făcut de către secretara Adriana Roca în Primăria Girov. Am așteptat circa 2 ani ca toate sesizările noastre să fie puse în aplicare, dar, spre surprinderea noastră și a oamenilor care se află în spatele nostru, nu am primit decât puține răspunsuri prin care ni se aducea la cunoștință că sunt niște dosare pe rol, 153, unul dintre ele, în care se pomenesc gravele nereguli făcute de secretara Adriana Roca a comunei Girov. În momentul acela, prefectul Lazăr sesisează că sunt probleme la Girov, trimite un corp de control în Primăria Girov, și care, spre bucuria noastră, a celor 7 consilieri locali care am făcut sesizarea, constată grave nereguli în punerea în posesie a unor grupuri de oameni, pe solele Turturești – Obște dreaptă, Obște stângă, Căciulești și la Boțești. Spre surprinderea celor care au făcut cercetarea, au constatat că toate aceste sole au fost patronate de către secretara Adriana Roca. Ea este și secretara Comisiei de fond funciar. Toate neregulile apar acolo unde ea a pus în posesie pe acești oameni. S-a decoperit că mari suprafețe de teren au fost date altora”, a declarat Valeriu Andrieș, consilier local

* ”Mafia există: primărie, prefectură, judecătorie, tribunal și de asta noi ne aflăm aici, pentru că domnul prefect trebuie să ia taurul de corne și să se facă dreptate” – Gheorghe Zaharia .

* ”M-am dus la secretara Adriana Roca și am cerut pământul, iar ea mi-a spus că… pe lumea cealaltă! Pe lumea cealaltă am s-o trec și eu pe ea. Pământul meu a fost vândut…”, a adăugat Toader Sultănescu.

“Administrația care se face la Girov este greu de înțeles”

Ilie Petre, juristul șef al Prefecturii Neamț i-a sfătuit pe oameni să vină fiecare, punctual, cu o sinteză a problemelor cu care se confruntă pentru că trebuie analizat fiecare caz în parte, de la coadă la cap. Prefectul Vlad Angheluță s-a arătat deschis în rezolvarea problemelor ridicate de locuitorii comunei Girov: ”Oricum, intenția noastră era să trimitem încă o dată Corpul de Control al Prefecturii la Primăria Girov, pentru a verifica legalitatea actelor. Din păcate lucrurile acolo s-au degradat de la an la an, iar administrația care se face la Girov este greu de înțeles. Schimbările care se fac chiar și săptămânal la nivelul conducerii primăriei sunt în detrimental cetățenilor și al plătitorului de taxe și impozite”.

 Acțiunea de protest a locuitorilor comunei Girov, care o acuză pe secretara Adriana Roca de deposedare abuzivă de terenuri, va continua și astăzi, între orele 12-14, protestul fiind autorizat.

Irina CĂLIN
Constantin NEGRU

Articolul precedentGrozavu către foştii coechipieri: ”FC Botoşani joacă orice meci pe teren”
Articolul următorPoetul Ioan Vieru, la 52 de ani