Am avut parte în zilele din urmă de o jalnică şi toxică tentativă de resuscitare a prostiei ăleia nemărginite cu Parlamentul care a încercat o lovitură de stat în 2012. Fără amestecul extern – grav şi cunoscut – în treburile ţării şi fără jocul anticonstituţional practicat de însăşi Curtea Constituţională, Traian Băsescu cine ştie pe unde era audiat? Cu temeiuri constituţionale înşirate pe şase articole (de la art. 142 la 147, Titlul V), Curtea nu a explicat convingător până astăzi cum îşi permite să călărească cel puţin alte două articole din legea fundamentală. La articolul 2, aproape în deschiderea Constituţiei, scrie limpede, în primul alineat: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”. Curtea nu se califică. În războiul ei cu România, de partea preşedintelui suspendat, a trecut şi peste următorul alineat: „Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Parlamentul a fost zdrobit definitiv prin ignorarea alineatului 1 al articolului 61: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”. Dezmăţul instaurat prin consacrarea puterilor legislative ale Curţii ia deja proporţii necontrolabile odată cu justiţia făcută mai presus de lege.
A doua suspendare a lui Traian Băsescu ar fi avut însă alt curs – unul perfect sfidător la adresa ăstora de ne dau în cap cu Constituţia – dacă preşedintele nu se sucea şi nu descuraja prin orice mijloace prezenţa la vot. Până a-l lua cuvintele pe dinainte pe profundul băsist şi udrist Cristian Preda, habar n-aveam că boicotul a fost ideea lui Gheorghe Ştefan. Primarul de Piatra Neamţ, dacă e adevărat ce zice Preda, a reuşit să-i întoarcă pe conducătorii de atunci ai PDL de la o cafteală cu USL, războinic anunţată de preşedinte, la eforturi pentru a-i ţine pe români cât mai departe de urne. Acealşi băsisto-udrist nu uită să puncteze ca roboţelul: „Dacă n-am fi pledat pentru neparticipare, statul de drept ar fi pierit”. Asta înseamnă că, din punctul lui de vedere, Pinalti al nostru e salvatorul statutului de drept. Dacă „statul de drept” clamat e cel care protejează la nesfârşit cunoscuta clică portocalie de top, atunci avem o problemă. Într-o clipă Ştefan îmbracă haine de gropar şi înţelegem de ce unii îi cer scuze când îl anchetează. Fireşte, nimic nu ştirbeşte mintea sclipitoare şi inspiraţia de a găsi o soluţie de unul singur, ţinând loc de armate de consultanţi şi lideri politici lipsiţi de viziune. El nu a făcut secret din devotamentul şi credinţa faţă de Băsescu. Confirmare mai solidă ca mărturisirea acestui Cristian Preda, altfel un stimul extern pentre butonarea telecomenzii TV, era greu de imaginat.
Foarte important este acum să nu rupem întâmplările de context. În urmă cu doi ani, Ştefan câştigase cu emoţii un nou mandat de primar în faţa anonimului Cătălin Drăguşanu de la Partidul Consercator, via USL. Dacă nu câştiga, îl mai băga în seamă cineva din conducerea PDL? Se uita Băsescu la el în virtutea amintirilor şi de dragul proaspătului preşedinte de judeţ, Culiţă Tărâţă, pe-atunci partener politic? Doamne, ce-a făcut votul pietrenilor din România!…
Viorel COSMA
