0:00

Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de activitate a Muzeului de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț, ieri, 21 noiembrie, a fost vernisată expoziția „Colecția regală de argint și metal comun a Muzeului Național Bran”. Expoziția temporară poate fi vizitată de cei interesați până la sfârșitul lunii februarie 2015. Despre colecția care poate fi admirată de publicul vizitator a vorbit dr. Mihaela-Cristina Verzea, muzeograf la Complexul Muzeal Județean Neamț.

„Colecția Castelului Bran este indiscutabil legată și reflectă gustul suzeranei României Mari. Castelul Bran a intrat în proprietatea reginei Maria, care și-a putut materializa o dorință mai veche, aceea de a transforma fortăreața medievală într-o poveste de zâne. Beneficiarii acestui fapt suntem noi cei care acum putem să admirăm patrimoniul salvat și păstrat în colecțiile muzeale, în ciuda martiriului pe care o parte din reședințele sale, și avem exemplu aproape de noi, reședința regală de la Bicaz, le-au suferit în perioada comunistă. Expoziția se dorește a fi o incursiune în arta prelucrării metalelor pe parcursul a cinci secole în ateliere persane, orientale, europene, transilvănene și cele din Țara Românească. Cele peste 140 de obiecte care sunt etalate în Sala de expoziții temporare ale Muzeului de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț fac parte dintr-o colecție foarte diversă din punct de vedere tipologic. Avem obiecte utilitare, de artă decorativă, ceremoniale, de cult, o minicolecție de ceasuri, bijuterii. Toate sunt realizate, fie din argint, din aramă, alamă, cositor. Acestea împodobeau reședința regală de la Bran și acest lucru este certificat de fotografiile de epocă, dar și de inventarul întocmit în anul 1938 , după dispariția Reginei Maria, în care sunt specificate toate piesele care decorau interioarele castelului Bran. Aceste obiecte le regăsim în Sala Mare, în odaia săsească a principelui Nicolae, în odaia Regelui Carol al II-lea, în dormitorul Reginei Maria. Piesele sunt valoroase nu doar pentru că sunt realizate în atelierele lumii, dar și pentru că înmagazinează tehnici de prelucrare, de la cele mai simple, la cele mai complicate. Cele mai valoroase obiecte sunt cele realizate din argint, vasele de cult realizate în Țara Românească în sec. al XVIII-lea, obiecte de podoabă, utilitare, servicii de ceai etc.” (M.T.)

Articolul precedent72% dintre şomeri nu primesc ajutoare
Articolul următor„Sfârşit de sezon”, de Marius Chivu, la Biblioteca „Kirileanu”