0:00

Clubul Copiilor Săbăoani: Masca în imaginația copiilor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCopiii în vârstă de la 6 ani și până la 18 ani sunt invitați să se înscrie la concursul interjudețean „Folclorul și copiii” organizat de Clubul Copiilor Săbăoani. Ediția a VIII-a a concursului este dedicată măștilor și cei care doresc să participe se pot înscrie până în ziua de 5 iunie, data la care va avea loc expoziția și jurizarea celor mai creative și tradiționale măști. Sunt admise atât produse finite concepute din materiale naturale după tehnici tradiționale, care vor fi admise la secțiunea mască tradițională, cât și picturi, colaje, modelaje, sculpturi realizate din materiale și tehnici diverse și care vor fi incluse la secțiunea mască decorativă. Jurizarea și premiile se acordă câștigătorilor desemnați pe fiecare categorie de vârstă. Concursul are scopul de a-i face pe elevi să cunoască și să îndrăgească portul, obiceiurile, cântecele și meșteșugurile tradiționale din fiecare zonă a țării. Ediția din acest an este organizată de Clubul Copiilor Săbăoani, împreună cu Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani, Primăria Săbăoani, Biblioteca Comunală Săbăoani și Muzeul Diecezan Săbăoani. (C.I.)

Articolul precedentFOTO Pipirig: Lecţie de istorie şi patriotism la Şcoala Boboieşti
Articolul următorFOTO S-a deschis oficial sezonul estival în Ștrandul din Piatra Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.