0:00

Astăzi, 23 septembrie, s-a deschis la Piatra Neamț prima clinică pediatrică ce oferă servicii medicale concurente marilor clinici universitare din țară. Clinica pediatrică „Sfânta Anastasia” din Piatra Neamț, prima de acest gen din Moldova, aduce noutăți medicale pentru copii, în 13 specialități. Medici de renume din Iași, Târgu Mureș, dar și din Piatra Neamț vor consulta și vor face investigații de nivel înalt, într-un spațiu prietenos și viu colorat, cu o aparatură ultra-performantă. Micuții pot beneficia, în premieră în Piatra Neamț, de ecografii transfontanelare, ecografii pentru depistarea refluxului gastroesofagian, de corectare a strabismului prin joc, de EKG cu aparatură pediatrică, de ședințe de kinetoterapie, dar și investigații de alergologie.

„Am deschis această clinică pentru că era nevoie. Pentru noi toţi, sănătatea copilului nostru este întotdeauna pe primul loc. Astfel, am înţeles că merită să aibă o clinică dedicată doar lor, unde toţi şi toate le slujesc zi de zi sănătatea. După multă muncă, iată că a venit şi ziua în care îi aşteptăm cu bucurie pe cei mici în locul unde medicina se practică pe tărâme de basm, unde medicii şi asistenţii sunt pregătiţi să trateze lacrimi pentru a primi zâmbete. Avem pe fiecare specialitate câte 2-3 medici care vor veni prin rotație din Iași, Târgu Mureș și de la noi, din Piatra Neamț. Avem pediatria, unde se va face triajul cazurilor, apoi cardiologie pediatrică, chirurgie-ortopedie, alergologie, oftalmologie pediatrică, neurologie, psihiatrie, diabetologie pediatrică, nutriționist, gastroenterologie pediatrică. Am investit foarte mult în aparatură, toate au sonde pediatrice și soft-uri pediatrice și au costat în jur de 80.000 de euro. Iar medicii… i-am ales cu feeling-ul de mamă. Sunt medici la care eu mi-aș duce copilul”, a declarat Ilinca Nicolae, managerul Clinicii Pediatrice „Sf. Anastasia”.

Planurile pentru viitor sunt mari, de la creșă, la internări în clinică, de la piscină la cabinet stomatologic pentru copii. Toate acestea oferind o alternativă diferită, performantă, la ceea ce deja există în județul Neamț. De la ora 7.00 până la 22.00, părinții își pot aduce copiii la Clinica „Sf. Anastasia”, de pe str. Ozanei, pentru investigații de care pot beneficia doar în Iași, Târgu Mureș, Cluj sau București. (Oana IOSUB-TOMA)

Articolul precedentGheorghe Ştefan, atacat la onoare
Articolul următorA dat cu căruţa peste o bătrână şi a accidentat-o grav!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.