0:00

Ca să-ți înscrii copilul la clasa pregătitoare, la școala dorită, cea mai bună „scurtătură” este viza de flotant. Aceasta este concluzia la care poate ajunge orice părinte care este încurcat de acte adiționale, de indiferența unor responsabili din școli care au datoria de a informa sau de faptul că fiecare școală e cu „mama ei” (n.r. – a se înțelege circumscripție).

Clasa pregătitoare cu viză de flotant, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Am mers la două școli din Piatra Neamț, încercând să înscriem un copil din Bicaz, care, potrivit scenariului, va locui în cartierul Dărmănești cu niște rude. Școlile vizitate au fost: Școala Gimnazială Nr. 2 și Școala Gimnazială Nr. 3, unele din cele mai căutate școli din oraș. La Școala Nr. 2, ieri, nu era aglomerație. În secretariat, după ce o doamnă ne ascultă doleanțele, ne luminează că ar trebui să vorbim cu o altă doamnă care este responsabilă „pe acest aspect”. Ne adresăm persoanei îndrituite ca să ne pregătească pentru pregătitoare și îi expunem scenariul.

Nu mă interesează unde stă

„R. – Este din Bicaz și o să stea în Dărmănești. Poate fi înscris la școala dumneavoastră?
S. (de la „responsabil”) – Da, poate. Trebuie să aduceți actele pentru împuternicire dacă nu vin părinții să-l înscrie și celelalte. Pe mine nu mă interesează unde stă. Trebuie să aducă actele afișate la avizier.
R. – Deci, nu conteză că va sta în Dărmănești și Școala 2 e în alt cartier?
S. – Nu, atâta timp cât sunt toate actele la dosar.”

Moment de mare cotitură pentru doamna care s-a grăbit să ne expedieze deoarece colega de birou o chema insistent să-i arate ceva „interesant dupe net”.

”S. – Vedeți că găsiți pe hol ce acte vă trebuie.”

În acest caz, femeia ar fi trebuit să aprecieze că este vorba despre un caz atipic și să ne explice faptul că șansele sunt aproape inexistente pentru cineva care vine din altă circumscripție să poată obține un loc la Școala Gimnazială Nr. 2. În cel mai fericit caz acest lucru s-ar putea întâmpla doar dacă mai rămân locuri disponibile sau dacă se suplimentează locurile (n.r. – cu maxim 5 pentru fiecare clasă), lucru puțin probabil. Iar dacă, totuși, acest lucru s-ar întâmpla părinții trebuie să fie conștienți că există și niște reguli de departajare despre care nu ni s-a adus la cunoștință absolut nimic.

Clasa pregătitoare cu viză de flotant, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Dacă are flotant îl primim

Același scenariu, la Școala Nr. 3, o „pălărie asemănătoare”.

„S. – Nu se poate. N-are cum să vină la noi dacă o să stea în Dărmănești. Aparține de Școala 5. Acolo trebuie să se ducă.
R. – Părinții insistă că ar vrea la școala asta. Chiar nu se poate?
S. – Dacă are viză de flotant pentru școala asta, atunci îl primim.
R. – Adică să fie din circumscripția acestei școli?
S. – Da.
R. – Altfel nu se poate?
S. – Nu. Dacă nu e de la noi nu avem cum să-l primim. Dar, mai are vreun frate sau vreo soră la noi?
R. – Nu. Nu mai are frați.
S. – Atunci n-are cum să fie înscris la noi”

Și aici primim informații cu țârâita și suntem lăsați de izbeliște cu ideea că „parohia” din care facem parte e literă de lege. Lucrurile nu stau chiar așa, deoarece copilul poate fi înscris la orice școală își doresc părinții. În primele etape au întâietate cei din circumscripție, iar după acestea, în limita locurilor disponibile și în funcție de anumite criterii copilul poate fi acceptat oriunde. Neoficial, mai mulți directori de școli au convenit, prin legea nescrisă a „bunului-simț” să nu fie „furați” copiii. Adică, dacă la școlile vreunuia dintre ei se prezintă vreu părinte din afara circumscripției, să fie îndreptat către școala de care aparține.

Astfel de „discriminări” sunt „evaporate” chiar de „Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școalr 2014-2015” care la cap. I, art. 3(3) spune că „prin domiciliu se înțelege inclusiv reședință”. Altfel spus, prin viză de flotant, făcută pe zona din apropierea școlii dorite, făcută înainte de înscrierea copilului, înseamnă înscriere fără bătăi de cap, departajări și alte etape de așteptare.

Coincidență sau nu, potrivit datelor furnizate de Serviciul de Evidență a Persoanelor din Piatra Neamț, până în 24 februarie au fost depuse 156 de cereri pentru vize de flotant. Maximul (n.r. – 37 de cereri) a fost atins în data de 14 februarie. Mult, spun cei care țin evidența, în condițiile în care în toată luna ianuarie au fost depuse doar 106 cereri.

TelVerde

Între timp, părinții care nu sunt mulțumiți cu răspunsurile primite pe holurile școlilor pot suna la TelVerde 0800816233, pus la dispoziție de IȘJ Neamț. La el răspunde Florin Dimon, inspector școlar pentru Învățământ Primar Neamț.

„Până acum nu am avut multe solicitări, ceea ce pentru mine înseamnă că cei interesați găsesc suficiente surse de informare. De altfel, puținele apeluri pe care le-am primit prin TelVerde au făcut referire la posibilitatea de înscriere a copiilor în alte circumscripții și la centrele de evaluare psihosomatică”, a spus Florin Dimon.

În prima zi de înscrieri, au fost ocupate 410 locuri, ceea ce înseamnă aproximatix 10% din totalul locurilor disponibile la nivel județean. În rural, cei mai harnici părinți au fost cei din Boghicea. După prima zi de înscrieri, numai aici, au fost ocupate 19 locuri. Perioada de înscriere a viitorilor școlari se încheie în 14 martie.

Marian TEODOROF
Irina CĂLIN

Articolul precedentLa piețe e deranj?
Articolul următorGeorgeta Vintea își menține șefia la Ginecologie