anl-sperantaLocativserv le amintește pietrenilor care locuiesc la ANL-uri și care sunt nemulțumiți și revoltați de faptul că nu primesc căldură în apartamente că vina le aparține, deoarece nu și-au achitat datoriile la întreținere, iar cei de la E.ON nu păsuiesc pe nimeni.

“Urmare a materialelor difuzate în presă, prin care chiriaşii reclamă lipsa căldurii în cartierul Speranţa, vă comunicăm că situaţia debitelor înregistrate de locatarii acestui cartier nu permite, în acest moment, furnizarea de agent termic. Astfel, debitul total pentru aceste imobile ale chiriaşilor (administrate de societatea noastră) la întreţinere este de 707. 090,75 lei, la data de 30 septembrie 2016”, informează cei de la Locativserv.

Reprezentanții societății au făcut publice datoriile defalcate ale fiecărui bloc în parte, pentru a arăta motivul pentru care nu se deschide încă robinetul de căldură. Sunt și două cazuri fericite: blocul 10 de pe Nufărului și blocul C5 de pe Calea Romanului, unde se furnizează deja căldură.

“Defalcat pe blocuri, situaţia se prezintă astfel: bl. H6-31.084,50 lei, bl. H7-40.404,37 lei, bl. H8-74.481,56 lei, bl.H12- 97.290,92 lei, bl .H13-26.371,28 lei, bl. 1-114-47.760,31 lei, bl.1-115-60.833,49 lei, bl. H16-95.464,25 lei și bI.H 17; 67.901,97 lei. De asemenea, bl. D3 din Aleea Tiparului înregistrează un debit la întreţinere în cuantum de 74.534,91 lei, iar bl. 40 de pe Aleea Ulmilor – 22.527,83 lei”, mai precizează Locativserv.

Cei de la Locativserv recunosc că sunt și victime colaterale, adică bunii platnici care suferă de frig alături de ceilalți vecini, dar care nu se scandalizează așa cum fac cei care uită să-și plătească întreținerea.

“Facem precizarea că vom proceda la furnizarea agentului termic de îndată ce se vor realiza plăţi de către chiriaşi, care să permită achitarea facturilor restante către EON. Cei care reclama lipsa căldurii sunt debitori care se află în faza de executare silită ori au debite foarte mari aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, dar care au pretenţii similare cu mărimea datoriilor lor”, au conchis cei de la Locativserv. (Andreea AMARIEI)

pietricica turism