0:00

CFR Cluj – Ceahlăul (27 iulie 2014, 19:00, Look Plus), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Jocul suferinţei

Ceahlăul debutează duminică la Cluj, împotriva CFR-ului, într-un veritabil joc al suferinței. Pietrenii au strâns ”cureaua” și au anunțat prin președintele Viorel Măstăcăneanu, că nu mai plătesc contracte mai mari de 3.000 de euro, iar CFR Cluj nu dispune de un lot valoros capabil să se bată la titlu și, în același timp să se califice în grupele Europa League. Ambele formații suferă de aceeași boală: nu au atacanți capabili să tranșeze soarta unui joc și au probleme la construcție. Diferența dintre CFR Cluj și Ceahlăul este că echipa ardeleană, are, totuși, un lot ce o poate feri de grijile retrogradării.

Miriuță are probleme la Cluj

Miriuţă se confruntă cu probleme mari la Cluj. Adus în returul sezonului trecut ca un tehnician salvator, după ce impresionase pe banca Ceahlăului, antrenorul venit din Germania nu a produs revirimentul dorit de conducere. Dacă pe Ceahlăul a reușit să o transforme dintr-o echipă de pluton, într-o formație redutabilă, care muncește pentru fiecare punct, cu CFR Cluj a ajuns în cupele europene printr-un concurs de împrejurări favorabile. Mai mult, echipa pare să se exprime mult sub aşteptări şi în acest start de stagiune, când a fost eliminată de CSMS Iași, chiar dacă, pentru meciul din Cupa Ligii Miriuţă a folosit echipa a doua. ”Dintre jucătorii care mi-au venit, niciunul nu este peste titularii de anul trecut. Am 14 jucători foarte buni, dar trebuie să umblu cu ei cum o fac cu ouăle de Paşte. Am vorbit cu cei din conducere, le-am zis să-mi aducă doi atacanţi, sper să îi transferăm, pentru că avem neapărată nevoie”, a declarat Miriuță, după meciul de la Iași. Șefii l-au ascultat și l-au transferat pe macedoneanul Mirko Ivanovski, de 24 de ani, care a semnat un contract pe 3 ani cu CFR Cluj. Transferul atacantului la gruparea clujeană a fost anunţat pe site-ul oficial al LPF. Atacantul a evoluat din 2012 la Astra Giurgiu, dar este jucător în naționala Macedoniei, pentru care a evoluat în 21 de partide oficiale, marcând, până în prezent, un singur gol.

CFR Cluj – Ceahlăul (27 iulie 2014, 19:00, Look Plus), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Miriuță n-a renunțat la transferul lui Andrei Marc

Diriguitorul nemțenilor, Viorel Măstăcăneanu, a confirmat interesul clujenilor pentru Marc, precizând, însă, că nu este dispus să facă nicio concesie grupării din Gruia. “Nu ne-am înțeles încă la bani. Negocierile nu sunt închise, ci sînt doar într-un moment de cumpănă. Ceahlăul a transmis celor de la CFR suma minimă pe care o dorește, acum rămâne ca și ei să mai analizeze oferta. Totuși, nu-l putem ceda pe Andrei Marc pe nimic. Este un jucător tânăr, este titular la Ceahlăul, echipă cu care a terminat pe locul 9 Liga I, în sezonul precedent. Mai discutăm pe seama acestui subiect”, a spus Măstăcăneanu. Arpad Paskany a declarat că a oferit 300.000 de euro pe fotbalist, plus un procent dintr-o viitor transfer, iar pietrenii ar fi pretins dublul sumei, plus o coproprietate de 50%.

Ceahlăul și-a desemnat liderul: Vlad Achim

Ceahlăul, în suferință la construcție, a “scăpat” de driblingurile argentinianului Lucas Garcia, pe care l-au trimis la echipa a doua. Accidentat sau nu, e cert că Lucas nu va mai reveni în primul 11, cât timp Marin Barbu și Florin Marin vor fi la Ceahlăul, așa că i-au încredințat banderola de căpitan, dar și rolul de lider al echipei, unui alt mijlocaș – Achim. Remarcat pentru jocul pragmatic și pentru dăruirea din teren, de Vasile Miriuță, care l-a propus alături de Daniel Stana și Andrei Marc la echipa națională, Achim a devenit liderul unei echipe ce are nevoie de toate atuurile pentru a aduna punct cu punct în acest campionat, considerat a fi ”de sacrificiu”. „Are posibilitatea și posibilități de a-și pune amprenta pe jocul ofensiv al echipei. Vreau de la el să mobilizeze mai mult echipa, să o îmbărbăteze și să transmită mereu un mesaj pozitiv celorlalți“, a declarat, la rândul lui, Marin Barbu, antrenorul principal al Ceahlăului. Decarul Ceahlaului a ajuns la vârsta maturității fotbalistice, 25 de ani, un jucător ce poate fi decisiv la mijlocul terenului și care poate filtra majoritatea baloanelor utile, în folosul coechipierilor. Achim s-a impus prin muncă și, arată în teren că este un om de echipă, e, poate, după Jovic și Marc, parte integrantă dintr-o coloană vertebrală, ce putea sta la baza unei construcții frumoase a unei formații redutabile. Mijlocașul Ceahlăului, trebuie, însă, să-și gestioneze foarte bine efortul, pentru că orice lipsă a sa din primul 11 poate cântări foarte mult.

Prioritate ”zero”: campionatul

Pentru Marin Barbu nu e cel mai bun debut de sezon la formația nemțeană. Dacă la începutul pregătirilor s-a pus problema dublurilor pe posturi, la conferințele de presă desfășurate după revenirea din cantonamentul de la Zlatibor s-a vorbit pentru prima oară în lumina realității, despre ”subțirimea” lotului, despre restanțele financiare, despre faptul că echipa a avut cea mai slabă campanie de transferuri de când joacă în Liga I. Este din ce în ce mai clar, că, pentru a putea face față campionatului, în care obiectivul este, din nou salvarea de la retrogradare, va fi sacrificată Cupa României. Ceahlăul va intra în competiție a doua din România, abia spre finalul lunii septembrie și, aproape sigur, va juca împotriva unei formații de divizie inferioară. Cum regulamentul s-a schimbat iar și echipele de Liga I vor evolua în 16-imi pe terenurile echipelor din eşaloane inferioare, Ceahlăul ar putea da șansa celor mai tineri să joace într-un meci oficial, cu riscul eliminării, dar cu certitudinea menajării titularilor pentru campionat.

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentPiaţa Centrală – o nouă zi, altă inspecţie
Articolul următorHCM Roman vrea să joace în Cupa Cupelor doar pe teren propriu